ÎNTRUNIRE REGIONALĂ PRIVIND REGULILE DE ORIGINE PREFERENŢIALE LA EXPORT

În perioada 3-4 decembrie, la Chişinău, s-a desfăşurat seminarul regional „Regulile de origine preferenţiale pentru mărfurile exportate în UE pentru R. Moldova, Ucraina şi Georgia”, organizat de Ministerul Economiei, cu suportul Comisiei Europene şi al Proiectului de Asistenţă în procesul de implementare a Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător dintre UE şi RM (DCFTA).

La întrunire au participat reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale (ministerele Economiei, Finanţelor, Agriculturii şi Industriei Alimentare, Serviciul Vamal, Camera de Comerţ şi Industrie) şi ai mediului de afaceri, membri ai Delegaţiei UE la Chişinău, asociaţiilor de business din Moldova, precum şi reprezentanţii Serviciilor Vamale şi experţi din Georgia şi Ucraina. Scopul evenimentului a fost de a ajuta autorităţile vamale şi reprezentanţii mediului de afaceri să respecte condiţiile UE în materie de atribuire a originii preferenţiale pentru bunuri care vor beneficia de tratament preferenţial la export în cadrul Acordurilor de liber schimb dintre UE şi Moldova, Georgia şi Ucraina.

Inga Ionesii, şefa Direcţiei generale politici comerciale a ME, a subliniat importanţa acestui eveniment atît pentru autorităţile publice, cît şi pentru mediul de afaceri. „În contextul intrării în vigoare a DCFTA pentru Moldova şi Georgia în 2014, urmînd ca acest lucru să se producă şi pentru Ucraina în 2016, este important să cunoaştem regulile conform cărora produselor li se conferă originea ţării în care au fost fabricate şi care le fac eligibile pentru un regim de export preferenţial pe piaţa UE”.

În anul curent Comitetul mixt al Convenţiei regionale cu privire la regulile de origine preferenţiale Pan-Euro-Mediteraneene a acceptat cererea Republicii Moldova de a deveni parte a Convenţiei. La începutul anului 2015 Moldova, ca urmare a îndeplinirii procedurilor interne de ratificare, va deveni membru cu drepturi depline al Convenţiei.

Astfel, ţara noastră va beneficia de sistemul PanEuroMed de cumul de origine, ceea ce va permite cumularea diagonală în cadrul unui sistem de acorduri de comerţ liber între statele care fac parte la Convenţia dată, deschizîndu-se astfel noi oportunităţi de dezvoltare a producţiei pe teritoriul R. Moldova în baza importului materiei prime şi implicit valorificînd pe deplin potenţialul noului regim preferenţial cu UE.

Sursa: Moldpres

01.09.24 - 00:06
01.09.24 - 00:01
01.09.24 - 00:03
01.09.24 - 00:07
01.09.24 - 00:04
02.09.24 - 00:07
02.09.24 - 00:02
02.09.24 - 00:09
02.09.24 - 00:06
03.09.24 - 01:47
02.09.24 - 00:04
03.09.24 - 01:38
02.09.24 - 00:01
03.09.24 - 01:40
02.09.24 - 14:39