NSA SUSPENDA COLECTAREA DE DATE TELEFONICE

Senatul american nu a reuşit să ajungă la un acord pentru a evita expirarea, luni, la ora 00.01 (07.01 ora R. Moldova), a controversatului program de strîngere de date telefonice de către NSA, au anunţat senatorii. Textul de lege care prelungeşte secţiunea 215 a Patriot Act ce stă la baza strîngerii de date nu va putea fi adoptat pînă duminică seara, deschizînd calea unei suspendări a strîngerii de date, potrivit senatorilor. "Începînd din această seară, angajaţii NSA care consultă baza de date (cu apelurile telefonice americane) nu vor mai putea să facă acest lucru, graţie senatorului Rand Paul", care a blocat procedura, a declarat furios senatorul Richard Burr, preşedintele Comisiei pentru Serviciile de Informaţii din Senat. Casa Albă a prevăzut în această săptămînă ca toate serverele NSA care colectează metadate ale apelurilor telefonice americane (oră, durată, număr de apel) să înceteze să mai funcţioneze de la ora locală 00.01 dacă Senatul nu va prelungi autoritatea legală a programului. O sursă apropiată liderului majorităţii din Senat, Mitch McConnell, a anunţat că examinarea textului blocat duminică seara va continua toată săptămîna, cu un vot final anticipat pentru "marţi sau miercuri". Astfel, ar fi redeschisă calea către o restabilire a autorităţii legale de strîngere de metadate de către NSA. Senatorul Rand Paul, republican libertarian şi candidat la învestitura republicană pentru alegerile prezidenţiale din 2016, s-a declarat mulţumit că "Patriot Act expiră în această seară". Dar senatorul de Kentucky, care a ştiut să întoarcă în favoarea sa procedura legislativă complicată a Senatului american, a părut totuşi foarte izolat.

Sursa: Mediafax