NOUL AMBASADOR AL SUA A AJUNS IN REPUBLICA MOLDOVA
Noul ambasador al Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Kent Doyle Logsdon, a ajuns la Chișinău. Oficialul așteaptă cu nerăbdare să călătorească prin țară, să cunoască oamenii și să continue să consolideze parteneriatul dintre SUA și Moldova. Diplomatul și soția sa au fost întîmpinați la ambasadă conform tradiției moldovenești: cu pîine, sare și vin moldovenesc, transmite IPN.
Într-un mesaj video, ambasadorul a menționat, în limba română, că are doi copii, studenți la universitate, care vor vizita Republica Moldova în timpul vacanței. Kent Doyle Logsdon prima dată a ieșit din SUA cînd avea 16 ani, pentru a participa la un program de schimb liceal în Germania. Acea experiență i-a arătat importanța cunoașterii altor popoare și altor culturi. De aceea a devenit diplomat.
„Mi-am petrecut o mare parte din cariera diplomatică lucrînd în Europa de Est, iar 2003 am vizitat pentru prima dată Chișinăul. Sînt convins că parteneriatul dintre țările noastre este puternic și va fi din ce în ce mai puternic. Aștept cu nerăbdare să extind prietenia noastră pe baza valorilor comune, cum ar fi respectul nostru pentru democrație și drepturile omului. Susținem antreprenoriatul și statul de drept, precum și importanța unei economii care funcționează pentru toată lumea”, a notat ambasadorul.
Kent Doyle Logsdon a mai spus că în primele săptămîni de mandat va avea întrevederi cu liderii politici și cu reprezentanții mediului de afaceri, ai societății civile, dar și cu personalități din domeniul mass-media și cultură.
Kent Doyle Logsdon a fost numit în calitate de ambasador de către președintele SUA Joe Biden. Diplomatul îl succede pe Dereck Hogan care a exercitat această funcție din 2018.
Sursa: IPN