Noi atacuri israeliene în Gaza, după ce Hamas a respins o propunere de armistițiu

Cel puţin 24 de persoane au murit în urma unor noi lovituri israeliene asupra Fîşiei Gaza, a anunţat, Vineri, Apărarea civilă palestiniană, la o zi după ce Hamas a respins o propunere israeliană de armistițiu, transmite France Presse, potrivit Agerpres.

La rîndul său, mişcarea islamistă palestiniană îndeamnă comunitatea internaţională să facă presiuni asupra Israelului pentru a ridica "blocada nedreaptă" asupra teritoriului palestinian, unde ajutorul umanitar este blocat de peste şase săptămîni.

Declanşat de atacul Hamas în Sudul Israelului la 7 Octombrie 2023, războiul a aruncat Fîşia Gaza într-o situaţie umanitară catastrofală.

Reluarea ofensivei israeliene la 18 Martie, după un armistiţiu de două luni, a provocat din nou strămutarea a sute de mii de locuitori din Gaza.

Potrivit Apărării civile locale, noile lovituri israeliene s-au soldat cu 24 de morţi, inclusiv 10 membri ai aceleiași familii ucişi în Sudul Fîşiei Gaza.

Toate eforturile de a ajunge la un armistiţiu prin medierea Egiptului, Qatarului şi Statelor Unite au eşuat pînă acum.

Joi, negociatorul şef al Hamas, Khalil al-Hayya, a anunţat că mişcarea se opune unui acord "parţial" cu Israelul pentru a pune capăt luptelor, respingînd efectiv ultima propunere israeliană de armistițiu.

Potrivit unui lider al mişcării, aceasta include schimbul a zece ostatici israelieni vii pentru un armistiţiu de 45 de zile, eliberarea prizonierilor palestinieni deţinuţi de Israel şi permisiunea de a aduce ajutor umanitar în Gaza.

Discuțiile stagnează în special în ceea ce priveşte problema dezarmării Hamas şi a celorlalte grupuri armate din Gaza, cerută de Israel pentru a pune capăt războiului, dar stabilită ca o "linie roșie nenegociabilă" de mişcarea palestiniană.

Între timp, potrivit unui calcul AFP bazat pe hărţile publicate de Armata israeliană, aceasta din urmă a preluat controlul asupra a puţin peste jumătate din Fîşia Gaza, transformînd-o într-o zonă tampon în care palestinienii nu pot trăi.

Atacul din 7 Octombrie s-a soldat cu moartea a 1.218 persoane de partea israeliană, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ AFP bazat pe date oficiale.

Din cele 251 de persoane răpite în acea zi, 58 sunt încă deţinute în Gaza, dintre care 34 au murit, potrivit Armatei israeliene.

Vineri, noul ambasador al SUA în Israel a depus un mesaj scris de mînă de Donald Trump la Zidul Plîngerii din Ierusalim, asigurînd că preşedintele american se roagă pentru pace şi întoarcerea ostaticilor.

Potrivit Ministerului Sănătăţii din Hamas, cel puţin 1.691 de palestinieni au fost ucişi începînd cu 18 Martie, ceea ce ridică la 51.065 numărul deceselor din Gaza de la începutul ofensivei israeliene de represalii, în urmă cu 18 luni.

"Comunitatea internațională trebuie să intervină imediat şi să exercite presiunea necesară pentru a pune capăt blocadei nedrepte impuse poporului nostru din Fîşia Gaza", a declarat Khalil al-Hayya într-un comunicat publicat Vineri.

Acuzînd Hamas de deturnare, ceea ce mişcarea palestiniană neagă, Israelul blochează, de la 2 Martie, toate livrările umanitare către teritoriul în care trăiesc 2,4 milioane de palestinieni.

Biroul ONU pentru afaceri umanitare (OCHA) a estimat, săptămîna aceasta, că Fîşia Gaza se confruntă cu "probabil cea mai gravă situaţie umanitară de la începutul conflictului”.

Situaţia este atît de disperată încît unii locuitori din Gaza au decis să mănînce carne de broască țestoasă de mare.