Neutrele Austria, Elveția, Irlanda și Malta încearcă să se apropie mai mult de NATO

Patru ţări europene neutre care nu sunt membre ale NATO, respectiv Austria, Elveţia, Irlanda şi Malta, caută să se apropie mai mult de Alianţa Nord-Atlantică în contextul deteriorării situaţiei de securitate în Europa după invazia rusă în Ucraina, scrie Marţi cotidianul austriac Die Presse, citat de agenţia EFE, potrivit Agerpres.
Încă din Decembrie anul trecut, diplomaţi din aceste patru ţări au trimis Alianţei "o scrisoare de două pagini" în care menţionau că doresc "extinderea" relaţiilor cu NATO, potrivit publicaţiei austriece.
Atît NATO, cît şi Ministerul de Externe austriac au confirmat că respectivele patru ţări neutre, cunoscute şi ca WEP4, "caută de mult timp sporirea dialogului cu Alianţa", notează Die Presse.
În scrisoare, semnatarii menţionează că situaţia de securitate în Europa s-a deteriorat substanţial şi se menţine volatilă, motiv pentru care ţările WEP4, care deja sunt "partenerii cei mai apropiaţi ai NATO", doresc consolidarea cooperării militare, iar în contextul războiului rus de agresiune în Ucraina colaborarea cu Alianţa capătă "o importanţă tot mai mare".
Scrisoarea cuprinde şi unele propuneri pentru intensificarea acestei cooperări, cum ar fi desfăşurarea de exerciţii militare comune suplimentare sau un "acces privilegiat la documente şi informaţii" ale Alianţei.
Motivînd această iniţiativă, Ministerul de Externe austriac a transmis cotidianului Die Presse că ea se datorează unui "vînt geopolitic" mai aspru. Deşi a admis că în cazul Austriei neutralitatea nu creează securitate, acelaşi Minister a dat asigurări că Austria în continuare nu intenţionează să adere la NATO, spre deosebire de Finlanda sau Suedia, care în urma războiului din Ucraina au ales să se alăture Alianţei ca state membre. Austria colaborează cu NATO din anul 1995 în cadrul "Parteneriatului pentru Pace".












