Netanyahu: ”…O Fîşie Gaza în care Israelul îşi va menţine libertatea operaţiunilor militare fără limită de timp”
Premierul israelian Benjamin Netanyahu şi-a făcut public, Joi seara, pentru prima dată la patru luni şi jumătate de la începerea războiului din Fîşia Gaza, planul său pentru "ziua de după" conflict, în care a prezentat o enclavă palestiniană demilitarizată, cu securitate dependentă de Israel şi fără Agenţia ONU pentru Refugiaţi (UNRWA), relatează DPA şi EFE
Netanyahu şi-a prezentat planul în faţa Cabinetului său de securitate, a relatat, Joi seara, tîrziu, publicaţia The Times of Israel, potrivit căreia acest plan prevede controlul deplin al Armatei israeliene asupra întregii enclave.
În documentul supus Joi seară aprobării Cabinetului de Război şi publicat Vineri de biroul premierului, Netanyahu a reamintit obiectivele pe termen scurt ale campaniei militare în Gaza: distrugerea capacităţilor militare şi a infrastructurii guvernamentale atît ale Hamas, cît şi ale Jihadului Islamic, eliberarea ostaticilor şi împiedicarea ca Fîşia Gaza să devină din nou o ameninţare.
Pe termen mediu, el a anunţat o Fîşie Gaza în care Israelul îşi va menţine libertatea operaţiunilor militare "fără limită de timp", cu un perimetru de securitate la linia de demarcaţie şi controlul israelian al frontierei dintre Gaza şi Egipt pentru a preveni reapariţia "elementelor teroriste în Fîşia Gaza".
De asemenea, Israelul afirmă că va menţine controlul de securitate asupra Cisiordaniei şi a Fîşiei Gaza, în timp ce în enclavă "va exista o demilitarizare completă", dincolo de ceea ce este necesar pentru a menţine legea şi ordinea.
Cu privire la viitoarea administraţie în Fîşia Gaza, documentul afirmă vag că acesta va fi condusă de "funcţionari locali" cu "experienţă administrativă", nişte persoane care să nu aibă legături cu "ţări sau entităţi care sprijină terorismul".
Autoritatea Naţională Palestiniană (ANP), care guvernează în Cisiordania, nu este menţionată explicit în acest plan, conform The Times of Israel. Cu toate acestea, implicarea sa în viitoarea administrare a Fîşiei Gaza nu este exclusă, conform ziarului citat.
Planul mai conţine un "program cuprinzător" a ceea ce numeşte de-radicalizare a instituţiilor religioase şi educaţionale din enclavă, cu ajutorul altor ţări arabe.
În Fîşia Gaza de după război nu va mai exista UNRWA, "ai cărei colaboratori au fost implicaţi în masacrul din 7 Octombrie" 2023, se afirmă în text, în pofida lipsei de dovezi concludente în acest sens de cînd Israelul a lansat această acuzaţie împotriva unui număr de angajaţi ai UNRWA la sfîrşitul lunii Ianuarie.
"Israelul va depune eforturi pentru a stopa activităţile UNRWA în Fîşia Gaza şi pentru a le înlocui cu agenţii internaţionale de ajutor responsabile", menţionează documentul.
Acest plan se bazează, în mare parte, pe principiile pe care Netanyahu le-a exprimat, în mod repetat, de la începutul războiului în Fîşia Gaza, la 7 Octombrie, dar este pentru prima oară cînd au fost prezentate în mod oficial Cabinetului, remarcă The Times of Israel.
SUA sprijină o Autoritate palestiniană reformată, care este condusă de preşedintele palestinian Mahmoud Abbas, şi doreşte ca aceasta să preia din nou controlul asupra Fîşiei Gaza. Israelul respinge însă o astfel de variantă, acuzînd ANP de susţinerea terorismului, notează DPA.
Cu toate acestea, Netanyahu a respins pînă acum şi cererile unora dintre miniştrii de extremă-dreaptă din Cabinetul său privind o relocarea israeliană în Fîşia Gaza după încheierea războiului.
Ca principal aliat al Israelului, SUA sunt în favoarea unei soluţii cu două state care să prevadă coexistenţa paşnică a Israelului şi a unui viitor stat palestinian.
Chiar şi în eventualitatea unui acord cu palestinienii, Israelul cere un control militar cuprinzător asupra tuturor teritoriilor palestiniene.