Ne-am dat dracului! Americanii isi vor putea cumpara pistoale „inteligente”, inspirate din filmele cu James Bond

Americanii vor putea cumpăra pistoale „inteligente” personalizate, care par inspirate din seria filmelor cu James Bond. Noile arme își pot „recunoaște” proprietarul sau deținătorul de drept, pot fi trase doar de către acesta și ar putea fi în curînd vîndute la liber pe piața americană, informează Reuters.
Producătorul privat de armament LodeStar din SUA a prezentat recent acționarilor și investitorilor săi un nou model de pistol inteligent de calibrul 9 milimetri. De asemenea, o altă companie privată din Kansas, SmartGunz, a anunțat deja că a pus la punct o armă inteligentă similară care deja e testată de angajați ai diverselor agenții de securitate. Compania nu a precizat însă despre ce agenții e vorba.
Ambele companii americane speră ca produsele lor să poate fi comercializate în acest an. Costul unui astfel de pistol este între 895 și 2.195 de dolari.
Co-fondatorul LodeStar, Garteh Glaser, a spus, citat de Reuters, că ideea creării unui astfel de pistol inteligent i-a venit după creșterea numărului de tragedii în care au murit copii care se jucau, nesupravegheați, cu arme încărcate.
Practic, un pistol „inteligent” folosește tehnologii moderne de identificare biometrică a utilizatorului (pe baza amprentei acestuia, de exemplu).
În plus, astfel de arme ar fi total inutile dacă ar fi pierdute ori furate. De asemenea, armele inteligente nu pot fi folosite de către potențialii răufăcători ori deținuții care ar încerca să le ia cu forța de la un polițist sau gardian de închisoare.
Primele modele de pistoale inteligente foloseau un element de siguranță bazat fie pe recunoașterea amprentei, fie în baza unei frecvențe radio prin care un cip montat în armă comunica cu alt cip pe care utilizatorul îl avea asupra (montat pe un inel sau brățară).
Modelele noi create de cele două companii integrează în continuare cititorul de amprente, plus un cip care se activează cu ajutorul unei aplicații telefonice, la care se adaugă un token special pentru tastarea unui cod PIN. În acest fel, arma poate fi „customizată” pentru mai mulți utilizatori.
Deoarece cititorul de amprente nu ar putea funcționa corespunzător în condiții de ploaie, umiditate sau vreme severă, cititorul de PIN acționează ca măsură suplimentară de protecție.
Scepticii atrag însă atenția că astfel de arme inteligente ar pune în dificultate chiar persoana care ar încerca să-și apere proprietatea sau familia într-o situație de criză, pentru că utilizatorului i-ar lua prea mult timp să folosească aplicația telefonică pentru activarea cipului, plus tastarea codului PIN pentru deblocarea efectivă a pistolului.
Ne-am dat dracului, dar cînd or să inventeze și un pistol care să-l identifice și pe agresor?












