Încă un ajutor militar de 425 de milioane de dolari pentru Ucraina din partea SUA
SUA au anunţat, Vineri, un nou ajutor militar pentru Ucraina în valoare de 425 milioane de dolari, constînd în special în mijloace de apărare antiaeriană, relatează AFP.
Noul ajutor a fost aprobat de Congresul american la sfîrşitul lui Septembrie şi "epuizează fondurile care mai sunt disponibile momentan", a precizat Pentagonul într-un comunicat.
Ajutorul cuprinde şi muniţie pentru artilerie, arme antitanc şi muniţie de calibru mic în valoare de 125 milioane de dolari.
El mai include rachete cu ghidaj laser în valoare de 300 de milioane de dolari, finanţate prin Programul de asistenţă de securitate pentru Ucraina, prin intermediul căruia Washingtonul îi furnizează acesteia echipamente via industria militară sau parteneri ai săi, şi nu direct din stocuri.
SUA sunt de departe cel mai important donator de ajutor militar pentru Ucraina, cu un total de 44,2 miliarde de dolari de la începutul invaziei trupelor ruse din Ucraina din Februarie 2022. Unii aleşi republicani se opun însă continuării susţinerii militare a Ucrainei de către SUA, aminteşte AFP. (AGERPRES)