NATO someaza Rusia sa-si indeplineasca obligatiile din cadrul tratatului START
NATO a făcut apel la Rusia să-şi îndeplinească obligaţiile din cadrul tratatului START de reducere a armamentului nuclear, conform unui comunicat difuzat Vineri, transmit Reuters şi dpa, potrivit agerpres.
„Luăm act cu îngrijorare de faptul că Rusia nu şi-a respectat obligaţiile legale, inclusiv cu privire la inspecţii, şi o chemăm să-şi îndeplinească obligaţiile din cadrul Tratatului”, a transmis, pe Twitter, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
„Aliaţii NATO continuă să considere controlul efectiv al armamentului drept o contribuţie esenţială la obiectivele noastre de securitate”, se arată în comunicatul Alianţei, care nu precizează dacă nerespectarea de către Rusia a tratatului ar putea duce la denunţarea acestuia de către SUA sau ar putea determina alte reacţii.
Comunicatul menţionează că Washingtonul respectă acest tratat, singura convenţie majoră cu privire la controlul armelor care a rămas în vigoare între SUA şi Rusia.
Noul START, pe care preşedinţii american şi cel rus Joe Biden şi Vladimir Putin, au convenit acum doi ani să-l extindă pînă în 2026, limitează arsenalele nucleare ale celor două la 800 lansatoare şi 1.550 de focoase fiecare.
Comunicatul mai notează că Rusia împiedică, din August 2022, SUA să desfăşoare inspecţiile prevăzute în tratat.
Moscova susţine că nu mai poate face inspecţii în SUA din cauza sancţiunilor impuse Rusiei după invazia din Ucraina, precizează dpa.