NATALIA GAVRILITA A PARTICIPAT LA EVENIMENTUL DEDICAT ZILEI INTERNATIONALE A OCROTIRII COPILULUI - „COPIII SPUN: VREM PACE!”

Un mesaj pentru pace și siguranța copiilor din toată lumea a fost exprimat, astăzi, în cadrul evenimentului dedicat Zilei Internaționale a Ocrotirii Copilului, organizat în Grădina Publică „Ștefan cel Mare”. La sărbătoarea, care a purtat genericul „Copiii spun: Vrem PACE!”, a participatNatalia Gavrilița, alături de gazda evenimentului, ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală.

În cadrul discursului său, prim-ministra a vorbit despre necesitatea de a oferi un mediu sigur și favorabil copiilor, de a investi în educația și protecția lor.

„Sîntem datori să facem tot ce ne stă în puteri ca toți copiii din țara noastră, din toată lumea să aibă o copilărie fericită, protejată și șansa de a crește oameni împliniți. Rolul nostru este acela de a investi în educația lor, de a-i ocroti și de a le asigura un viitor cît mai bun. Pentru copiii noștri, pentru viitorul nostru, avem datoria să ne gîndim mereu cum să creăm un mediu sigur, în care aceștia să crească”, a declarat prim-ministra Natalia Gavrilița.

Totodată, prim-ministra a vorbit despre măsurile pe care le întreprinde Executivul în vederea susținerii familiilor cu copii, dar și despre lansarea Programului Național pentru Protecția Copilului 2022-2026, care include un șir de prevederi în domeniul protecției drepturilor copilului.

Șefa Cabinetului de miniștri a reiterat mesajul pentru restabilirea păcii în Ucraina și a mulțumit oamenilor pentru solidaritate și pentru casele deschise miilor de copii ucraineni, care fug din calea războiului.

„În această zi specială, trebuie să ne gîndim că, la granița țării noastre, sînt milioane de copii care suferă o dramă profundă. Din păcate, și ei sînt victimele unui război crunt, nemilos, care nu este al lor. Anul acesta, tocmai pentru a trage un semnal către toată lumea, mesajul nostru, în Republica Moldova, este unul simplu: Copiii spun – „VREM PACE!”, a punctat Natalia Gavrilița.

Sursa: gov.md