NATALIA GAVRILITA A AVUT O INTREVEDERE CU PRESEDINTELE CONSILIULUI EUROPEAN

În cadrul vizitei sale oficiale la Bruxelles, prim-ministrul Natalia Gavrilița a avut, în această dimineață, o întrevedere cu Charles Michel, Președintele Consiliului European.

Natalia Gavrilița a mulțumit înaltului oficial european pentru susținerea pe care Consiliul European o oferă țării noastre și a spus că acest suport este extrem de important pentru consolidarea proceselor democratice, reformarea justiției și instituțiilor statului, relansarea economică și crearea locurilor de muncă, precum și creșterea bunăstării cetățenilor. La fel, oficialii au avut un schimb de opinii referitor la prioritățile pentru Summit-ul Parteneriatului Estic, care urmează a fi desfășurat în decembrie.

Referindu-se la prioritățile Guvernului pe care îl conduce, Natalia Gavrilița a vorbit despre reforma justiției și anticorupție, inclusiv investigarea fraudei bancare, gestionarea pandemiei COVID-19 și pachetul de suport economic și social necesar pentru relansarea creșterii economice.

Charles Michel, la rîndul său, a menționat că: „UE este deschisă să sprijine în continuare Republica Moldova și agenda de reforme ambițioase pe care și-o propune. Moldova este un partener important și prioritar pentru noi”.

Premierul și-a exprimat încrederea că actuala vizită va pune bazele pentru impulsionarea relațiilor între Republica Moldova și Uniunea Europeană, astfel încît, în următoarea perioadă, să fie posibilă avansarea dialogurilor la nivel înalt pe securitate, justiție, energie.

În context, Natalia Gavrilița a menționat că Republica Moldova este interesată de extinderea domeniilor de cooperare, dar și de dezvoltarea în continuare a politicilor naționale în conformitate cu Acordul de Asociere.

Sursa: gov.md

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40