În ultimii zece ani, nu s-a constatat nici o îmbunătățire în privința reducerii prejudecăţilor sexiste încă puternic înrădăcinate

Nu s-a înregistrat nici un progres în ultimii zece ani în ceea ce priveşte reducerea prejudecăţilor sexiste „înrădăcinate” în societăţi, în pofida campaniilor pentru drepturile femeilor, printre care MeToo, a deplîns Luni Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), informează AFP, potrivit agerpres.
Atît la bărbaţi, cît şi la femei, ”normele sociale bazate pe prejudecăţi de gen sunt larg răspîndite în întreaga lume: aproape 90% din populaţie au cel puţin o prejudecată sexistă dintre şapte trecute în revistă de Programul pentru Dezvoltare al Naţiunilor Unite (PNUD)”.
Aceste „prejudecăţi sunt răspîndite la bărbaţi şi la femei, ceea ce sugerează că ele sunt profund înrădăcinate şi influenţează bărbaţii şi femeile în grade similare”, continuă raportul.
Folosind date ale World Values Survey – proiect internaţional asupra evoluţiei valorilor şi credinţelor în lume – în 80 de ţări ce însumează 85% din populaţia lumii, PNUD a actualizat Indicele său de norme sociale de gen (GSNI) ce integrează dimensiunile politică, economică şi legată de educaţie şi de integritatea psihică.
”Acest indice nu prezintă nici o ameliorare a prejudecăţilor la adresa femeilor în ultimul deceniu, în pofida unor importante campanii mondiale şi locale pentru drepturile femeilor, printre care campania MeToo”, subliniază PNUD.
De exemplu, aproape jumătate din populaţia mondială (49%) consideră, în continuare, că bărbaţii sunt lideri politici mai buni decît femeile şi doar 27% sunt de părere că este esenţial pentru democraţie ca femeile să aibă aceleaşi drepturi ca bărbaţii.
Aproape jumătate din populaţie (46%) consideră că bărbaţii au mai mult dreptul la un loc de muncă şi aproape tot atîţia (43%) că bărbaţii sunt cei mai buni directori de companii.
Un sfert din populaţie consideră, de asemenea, justificabil ca un bărbat să bată o femeie şi 28% sunt de părere că studiile superioare sunt mai importante pentru bărbaţi.
Toate aceste prejudecăţi constituie „obstacole” pentru femei şi duc la „încălcări” ale drepturilor lor.
„Dacă nu vom ataca aceste norme sociale de gen, nu vom ajunge la egalitatea bărbaţi-femei, nici la obiectivele de dezvoltare durabilă”, a atenţionat raportul.
Această stagnare a prejudecăţilor intervine într-un context de declin al dezvoltării umane în general, legat în special de pandemia de COVID-19.
„Normele sociale ce limitează drepturile femeilor aduc, de asemenea, prejudicii societăţii în ansamblul ei, frînînd progresul dezvoltării umane”, a comentat, într-un comunicat, Pedro Conceicao, directorul Biroului PUND de Raport asupra dezvoltării umane.
„Toată lumea va avea de cîştigat dacă libertatea şi puterea femeilor vor fi garantate”, a insistat el.












