Armata Kremlinului a fost decimată. Beijingul, pe de altă parte, își construiește o forță masivă nouă.

Cînd războiul din Ucraina se va încheia Rusia va fi irelevantă. Armata lui Putin a fost decimată pe cîmpiile din Estul Ucrainei. În afară de forțele nucleare ale Moscovei, Putin – sau mai degrabă succesorul lui – nu va mai avea nimic cu care să amenințe Vestul, mai ales odată ce Finlanda, Suedia și Ucraina vor fi aderat la NATO, scrie THE TELEGRAPH, potrivit RADOR.

Și chiar și acele arme nu vor fi de vreun folos în practică. Mult discutatul arsenal nuclear rusesc e impotent în fața descurajării nucleare a Vestului. Dată fiind starea celorlalte forțe ale Moscovei, există întrebări legitime cu privire la cît anume din acel arsenal nuclear este de fapt funcțional. Mai mult, desigur, Kremlinul a și demonstrat că nici nu se pricepe să se folosească de astfel de amenințări pentru a-și atinge obiectivele. Pînă acum a realizat exact opusul a ceea ce-și dorea. Amenințările lui Putin cu Armaghedonul au încurajat Occidentul să înarmeze Ucraina pînă-n dinți și să extindă NATO spre Est.

Cu excepția împușcăturilor care încă se mai aud, Rusia e terminată. Amenințarea zilei de mîine se află în Asia, și, la fel ca un microb nevăzut, se strecoară spre noi toți, deși aproape neobservată de mulți. În vreme ce Putin domină prima pagină a presei, raportul „Integrated Review Refresh” publicat recent de Ministerul Apărării identifică, pe bună dreptate, China drept marea amenințare la adresa apărării și securității Regatului Unit și NATO.

Beijingul a investit sume enorme în construcția unei Armate moderne masive – terestră, navală și aeriană. Plănuiește și o expansiune amplă a stocului de focoase nucleare. Inițiativa ei „Centură și Drum” pare, mai ales în Africa, o formă modernă de colonialism urmărind să facă țările beneficiare dependente de bunăvoința Partidului Comunist Chinez, în vreme ce pe teritoriul lor sunt extrase resurse și sunt identificate locuri pentru porturi militare.

Firește, mai există și capacitățile neconvenționale ale statului. Acum pare că, cel mai probabil, pandemia de Covid-19 a fost provocată de un fel sau altul de accident la laboratorul de virusologie din Wuhan. Statul chinez a făcut tot posibilul și imposibilul pentru a împiedica orice anchetă adecvată care ar fi putut confirma acest fapt, în vreme ce alte laboratoare rămîn ascunse sub vălul secretomaniei.

E foarte posibil ca unele dintre ele să efectueze experimente periculoase de „îmbunătățire a funcției” cu agenți patogeni, potențial și cu aplicații militare. După cum am văzut cu numai trei ani în urmă, acestea pot aduce o țară în genunchi mai repede decît orice volum de echipamente militare, echipamente care, întîmplător, nouă ne cam lipsesc.

În acest moment, aparatul nostru politic, militar și de securitate e preocupat preponderent de chestiunea Ucrainei. Vladimir Putin este cel mai periculos om din Europa și e corect ca el să fie oprit. Însă un eveniment relativ mărunt din Sudan, care a trecut aproape neobservat, a făcut ca Armata noastră minusculă și suprasolicitată să se căznească să extragă cîteva sute de britanici de acolo și să-i ducă în siguranță în Cipru. Acesta ar trebui să fie un semnal de trezire la realitate; avem nevoie de o Armată care să nu fie doar simbolică, ci capabilă să protejeze eficient aceste Insule.

În definitiv, vor urma și alte provocări. China stă cu ochii pe Taiwan cum stă rechinul cu ochii pe focă. Cele două mari portavioane ale noastre nu mai par acum niște „elefanți albi” [referitor la ideea că portavioanele sunt prea vulnerabile la armele moderne pentru a mai fi viabile – n. trad.], cum păreau cu cîțiva ani în urmă, și e bine că avem și noi ce să trimitem în sprijinul eforturilor occidentale din regiune. Însă China, din perspectiva securității, e ca un aisberg; îi putem observa cu toții expansiunea militară deasupra liniei de plutire, dar ce se petrece dedesubtul ei e ceva vast, periculos și nu pe de-a-ntregul evident.

Mult prea multă vreme am fost mulțumiți să acceptăm beneficiile economice ale comerțului cu China și ale fluxurilor de investiții chineze, închizînd concomitent ochii la marile riscuri de securitate comportate de această situație. Acum ne vine nota de plată. Beijingul constituie cea mai îngrijorătoare amenințare la adresa stabilității globale și încă de departe.

A venit acum vremea să încetăm doar să vorbim despre China ca despre un risc de securitate și să începem efectiv să atenuăm acest risc.

Din fericire pentru noi, varianta bizară de comunism a Chinei are încastrată în inima ei principii economice capitaliste. Cea mai bună cale de a împiedica oxigenarea sîngelui economic care alimentează expansiunea Chinei este să strangulăm arterele care o hrănesc, mai exact piețele americană și europeană care canalizează înapoi bani către Beijing.

Orice obstrucție a accesului chinez la piețe va văduvi China de resursele necesare expansiunii ei financiare și politice. Chiar dacă și forța militară va avea un rol vital de jucat, jugulara economică e cea care va conta cel mai mult pe termen lung.

Articol de Hamish de Bretton-Gordon (colonel în retragere) și Tobias Ellwood (parlamentar conservator, președintele Comisiei de apărare a Camerei Comunelor)