În timpul atacului rus asupra Ucrainei, Armata poloneză a doborît drone care au pătruns în spaţiul său aerian

Armata poloneză a anunțat, Miercuri dimineață, că a doborît drone care i-au încălcat spațiul aerian în timpul unui atac rus asupra Ucrainei vecine, într-o acțiune care ar putea constitui o provocare majoră pentru Europa. Este pentru prima oară de la declanșarea războiului din Ucraina, în 2022, cînd un stat membru NATO a acționat direct împotriva unor obiective rusești în spațiul său aerian. În urma incidentului, patru aeroporturi au fost închise, iar avioane de luptă poloneze și aliate au fost ridicate de la sol. Autoritățile transmit că a fost o încălcare fără precedent a spațiului aerian și că obiectele doborîte au reprezentat o amenințare reală la adresa siguranței cetățenilor.
Le Figaro anunţă că Poliţia poloneză a descoperit o dronă avariată în Estul ţării
O dronă avariată a fost descoperită în satul polonez Czosnowka, a anunţat Miercuri Poliţia din regiunea Lublin, în urma încălcării spaţiului aerian polonez în timpul unui atac rus asupra Ucrainei.
”La ora 5:40 dimineaţa, în satul Czosnowka, poliţiştii au confirmat descoperirea unei drone avariate”, a scris Poliţia pe X.
Presa internaţională anunţă că are loc o şedinţă extraordinară a Consiliului de Miniştri, premierul polonez Donald Tusk fiind în şedinţă cu miniştrii responsabili de securitatea statului.
De asemenea, preşedintele polonez Karol Nawrocki a anunţat că va conduce o altă şedinţă la Biroul Naţional de Securitate, la care va participa şi premierul Donald Tusk.
Nawrocki şi Tusk se află pe poziţii opuse în spectrul politic intern. În urma recentei victorii electorale a lui Nawrocki, cresc îngrijorările cu privire la luptele politice interne şi la potenţialele dificultăţi în procesul de luare a deciziilor politice la Varşovia, însă preşedintele a afirmat clar în această dimineaţă că ameninţarea din partea Rusiei necesită ”o cooperare strînsă”.
Într-o altă actualizare postată pe X, citată de BBC, premierul polonez Donald Tusk spune că l-a informat pe secretarul general al NATO, Mark Rutte, cu privire la situaţie, precum şi la măsurile luate de Polonia împotriva ”obiectelor care au încălcat spaţiul aerian”. ”Suntem în contact permanent”, a transmis Tusk.
Polonia este stat membru al Alianţei de securitate NATO, care uneşte SUA şi multe naţiuni europene în domeniul apărării colective.
Operaţiunea NATO în Polonia este condusă de Armata americană.
Într-o postare pe reţeaua de socializare X, Comandamentul Operaţional al Poloniei a anunţat că dronele care au intrat în spaţiul aerian polonez ”au reprezentat o ameninţare reală” pentru siguranţa cetăţenilor polonezi.
Conform postării, dronele au fost doborîte în momentul în care au intrat în spaţiul aerian, iar în prezent se depun eforturi pentru localizarea potenţialelor locuri de prăbuşire ale ”obiectelor”. ”Forţele şi resursele poloneze şi aliate rămîn pe deplin pregătite pentru operaţiuni viitoare”, transmite Armata.
Confirmarea de către forţele armate poloneze a ”doborîrii” obiectelor marchează o nouă evoluţie de la începutul războiului din Ucraina. Ar putea fi prima dată cînd o ţară membră NATO a angajat direct forţe ruse în spaţiul său aerian de la începutul războiului din Ucraina în 2022.
Nu este prima dată cînd avioanele de vînătoare poloneze au fost mobilizate de la începutul conflictului, însă cazurile anterioare au vizat în principal drone ruseşti care survolau spaţiul aerian polonez în încercarea de a ajunge în Ucraina.
Rusia nu a făcut pînă acum nici o declaraţie cu privire la incident.












