ÎN MOLDOVA VA FI INSTITUITĂ FUNCŢIA DE AVOCAT AL POPORULUI

Avocatul parlamentar se va numi „avocat al poporului" sau Ombudsman. Un proiect de lege în acest sens a fost adoptat pe 23 decembrie de către Parlament. Iniţiativa aparţine Guvernului şi a fost susţinută de majoritatea deputaţilor. Potrivit proiectului, avocatul poporului are menirea să asigure respectarea drepturilor şi libertăţilor omului de către autorităţile publice, de către organizaţii şi întreprinderi, indiferent de forma de organizare şi tipul de proprietate, de către organizaţiile necomerciale şi de către persoanele cu funcţii de răspundere de toate nivelurile. Concursul de selectare a avocaţilor va fi desfăşurat de Comisia juridică, numiri şi imunităţi a Parlamentului şi va fi considerat valabil dacă la el se vor înscrie cel puţin două persoane. Candidaturile selectate vor fi prezentate Legislativului care va decide cine va obţine funcţia. Pentru postul de avocat al poporului pot candida persoanele care au o vechime în muncă de cel puţin 20 ani şi o activitate notorie, se bucură de o reputaţie ireproşabilă şi cunosc limba de stat. Nu pot candida la funcţia de avocat al poporului persoanele care au fost concediate din motive compromiţătoare sau au fost eliberate din funcţiile deţinute anterior.
Sursa: Moldpres












