În Gaza, aprovizionarea cu alimente se înrăutăţeşte dramatic
Aprovizionarea cu alimente pentru sute de mii de persoane în Fîşia Gaza s-a înrăutăţit, a indicat secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, potrivit dpa, scrie Agerpres.
”Situaţia alimentară a bărbaţilor, femeilor şi copiilor este foarte dificilă şi în înrăutăţire”, a declarat Blinken, Duminică, în capitala Iordaniei, Amman, după ce a vizitat un depozit al Programului Alimentar Mondial (PAM).
O mare parte din alimentele livrate sunt gata preparate pentru că oamenii pot doar cu greu sau nu pot chiar deloc să pregătească hrana în condiţiile actuale. ”Aceasta este singura cale prin care oamenii să primească într-adevăr ceea ce au nevoie chiar acum”, a adăugat Blinken.
Israelul a impus o blocadă totală şi a declanşat o campanie militară în Fîşia Gaza după atacurile întreprinse de Hamas pe teritoriul israelian pe 7 Octombrie.
Aceasta a înrăutăţit dramatic situaţia deja precară a aprovizionării celor în jur de 2,2 milioane de locuitori ai enclavei palestiniene. Aproape toţi locuitorii Fîşiei suferă acum de foame sau din cauza dislocării.
Potrivit unui studiu al ONU, circa 577.000 de persoane, adică 22% din populaţia Gazei, se încadrează în categoria cea mai gravă de foamete. În restul lumii, în aceeaşi situaţie se mai află 129.000 de oameni.