În Elveţia, s-a deschis conferinţa internaţională privind pacea în Ucraina
Conferinţa internaţională privind pacea în Ucraina, organizată la cererea Kievului, s-a deschis Sîmbătă la Burgenstock, în Elveţia, în cadrul căreia vor fi discutaţi primii paşi care să deschidă calea negocierilor de pace în războiul declanşat de Rusia în Ucraina, relatează dpa, potrivit Agerpres.
Şefi de stat şi de Guvern şi alţi reprezentanţi de rang înalt din circa 100 de ţări, precum şi ai unor organizaţii internaţionale sunt aşteptaţi să participe la summit. Rusia nu a fost invitată.
Aceştia urmează să discute o serie de probleme, printre care exporturile de cereale din Ucraina, siguranţa centralei nucleare Zaporojie, ocupată de forţele ruse, precum şi probleme umanitare, inclusiv schimburile de prizonieri.
Statele Unite, cel mai important aliat al Kievului, vor fi reprezentate de vicepreşedinta Kamala Harris. Numeroşi lideri din Europa vor participa la conferinţa de pace, între care preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Olaf Scholz.
Conferinţa internaţională are loc la iniţiativa Kievului, iar preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va fi şi el prezent la summit. El a sosit, la fel ca alţi cîţiva lideri, direct de la reuniunea G7 din Sudul Italiei, care s-a concentrat în mare parte pe conflictul din Ucraina.
Rusia ocupă în prezent aproximativ o cincime din teritoriul Ucrainei, inclusiv peninsula Crimeea, pe care a anexat-o ilegal în 2014.
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a cerut, Vineri, ca Ucraina să renunţe complet la teritoriile Doneţk, Lugansk, Herson, Zaporojie şi peninsula Crimeea ca o condiţie pentru încheierea războiului. Kievul a respins ideea ca fiind absurdă.
Conferinţa, care se desfăşoară Sîmbătă şi Duminică în Elveţia, îşi propune în primul rînd mobilizarea sprijinului internaţional pentru Ucraina, inclusiv din partea ţărilor aliate Rusiei.
China însă, care este cel mai important aliat al preşedintelui Putin, nu participă la conferinţă. Alte state influente aliate Rusiei, precum India şi Africa de Sud, vor fi prezente, însă nu sunt reprezentate nici măcar la nivel ministerial. Brazilia participă doar ca "observator".
Elveţia speră că o nouă conferinţă va fi organizată anul acesta care să includă şi Moscova, care a declanşat o invazie la scară largă în Ucraina, în Februarie 2022.