În doi ani, șefa Comisiei Europene a închiriat 57 de zboruri charter

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a închiriat 57 de zboruri charter pentru deplasările sale profesionale pe parcursul a doi ani, a confirmat, Marţi, agenţiei DPA, un purtător de cuvînt comunitar, în urma unui articol publicat de ziarul german Bild, citat de Agerpres.

Purtătorul de cuvînt a ţinut să adauge că preşedinta Comisiei Europene foloseşte de obicei zboruri de linie, dar în anii 2021 şi 2022 companiile aeriene au diminuat numărul acestora din cauza pandemiei COVID-19.

De asemenea, spre deosebire de multe Guverne naţionale, Comisia Europeană nu deţine operaţiuni proprii de zbor, mai explică acelaşi purtător de cuvînt. "Preşedinta (Comisiei) a călătorit cu maşina, avionul şi trenul în total 164 de zile în 2021 şi 2022", precizează el.

Înaintea fiecărei călătorii, Comisia Europeană verifică dacă este posibilă folosirea unui zbor de linie şi dacă un astfel de zbor nu pune vreo problemă sub aspectul securităţii. De pildă, săptămîna trecută, Ursula von der Leyen a folosit curse aeriene regulate pentru deplasarea la summitul G20 în India şi, de asemenea, pentru întoarcere.
Eurodeputatul german co-lider al partidului de stînga Die Linke, Martin Schirdewan, a criticat folosirea zborurilor private de către preşedinta Comisiei Europene, reproşîndu-i acesteia că risipeşte banii contribuabililor europeni. "Oamenilor li se spune să strîngă cureaua şi să-şi reducă amprenta de CO2, dar Comisia Europeană se răsfaţă în călătorii luxoase cu avioane private", a acuzat eurodeputatul.

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40