Motive de anulare a alegerii bașcanului Găgăuziei

În plin război hibrid rusesc împotriva Republicii Moldova, candidații găgăuzi cer ajutor de la Rusia agresoare
Mihai CONȚIU
Citeam, zilele trecute, o știre potrivit căreia doi candidați la funcția de bașkan al UTA Găgăuzia, Victor Petrov și Serghei Cimpoeș, în calitate de deputați ai acestei autonomii, au efectuat cîte o vizită în Federația Rusă. Față de aceste deplasări, Adunarea Populară din acest teritoriu a spus că habar nu avea, că nu i-a autorizat în acest sens.
La vizita efectuată de către Serghei Cimpoeș, din partea Dumei de Stat a participat vicepreședintele Dumei de Stat de la Moscova, Piotr Tolstoi, și vicepreședintele Comitetului Dumei pentru CSI, Integrare Eurasiatică și Legături cu Concetățenii, Artiom Turov (fracțiunea ”Rusia Unită”).
Ținînd seamă de războiul de exterminare declanșat de Rusia împotriva ucrainenilor, de războiul hibrid rusesc aflat în plină desfășurare pe teritoriul Republicii Moldova, vă oferim cîteva extrase din discuțiile dintre interlocutori.
Piotr Tolstoi a spus că ”pe teritoriul Găgăuziei trăiesc oameni cu cetățenie rusă, deci sunt alegători ai deputaților Dumei de Stat și problemele autonomiei sunt cunoscute și apropiate parlamentarilor ruși”. ”Aici sunt oameni care nu sunt străini de Republica Moldova”.
La rîndu-i, Cimpoeş a declarat că ”Guvernele din Republica Moldova s-au schimbat de-a lungul anilor, dar, din păcate, atitudinea față de autonomia găgăuză nu s-a schimbat”, afirmînd că multe dintre deciziile autorităților moldovenești au mers împotriva intereselor Găgăuziei. Drept exemplu, el a menționat adoptarea, în 2012, de către Parlamentul Moldovei, a unei legi privind nediscriminarea, care a legalizat organizarea paradelor minorităților sexuale.
După cum spuneam, la întrevederea despre care vorbim a participat și Artiom Turov. Ei bine, acest oficial rus, înainte cu o săptămînă de invazia rusă în Ucraina, și-a exprimat satisfacția că ”Rusia a recunoscut independența Donețkului și Luganskului”. Totodată, Artiom Turov este un prieten și susținător puternic al regiunii separatiste transnistrene.
Observăm, așadar, cum prin această vizită, ”sub protecția calităților și atribuțiilor” oficialilor ruși, Serghei Cimpoeș pune indirect UTA Găgăuzia pe picior de ”egalitate separatistă” cu regiunea transnistreană. Face asta și în calitate de petiționar-reclamant al Statului Republica Moldova către ruși, atribuindu-i astfel Rusiei calitatea de ”arbitru internațional” protector al ”drepturilor găgăuzilor” în raport cu Statul legitim care, chipurile, i-ar discrimina.
Cel de-al doilea candidat la funcția de bașcan, Victor Petrov, a efectuat ”o vizită specială” în Tatarstan, unde s-a întîlnit cu Ruslan Minnikhanov, șeful acestei republici din componența Federației Ruse. Despre această întrevedere, Petrov a declarat: ”Am discutat despre consolidarea cooperării strategice între Tatarstan și Găgăuzia, inclusiv despre dezvoltarea relațiilor comerciale și economice, interacțiunea în complexul agroindustrial, medicină și produse farmaceutice, tehnologii informaționale și alte domenii”.
Pe ”Agenda sa de lucru” Petrov a avut și o vizită la Agenția de Dezvoltare a Investițiilor din Tatarstan, unde ”a discutat despre dezvoltarea parteneriatului economic dintre Tatarstan și Găgăuzia și despre implementarea inițiativelor comune de investiții”. Mai apoi, a avut o ”întîlnire oficială” cu Albert Khabibullin, președintele Comitetului Consiliului de Stat din Tatarstan, despre care a spus: ”În cadrul întîlnirii, au fost discutate posibilitățile de extindere a cooperării interparlamentare între Consiliul de Stat al Republicii Tatarstan și Adunarea Populară a Găgăuziei, care vizează dezvoltarea inițiativelor sociale și economice”.
Prin urmare, pe fundalul acestor două vizite ”oficiale”, constatăm clar că acești doi candidați la funcția de bașcan al UTA Găgăuzia s-au comportat ca doi lideri ai unei regiuni autonome ca făcînd deja parte din Federația Rusă. Practic, ei s-au deplasat în Rusia ca să reclame Republica Moldova că este proeuropeană, antirusească și că-i discriminează pe găgăuzi. În ipocrizia lor periculoasă, ei s-au dus în Rusia să-și denigreze Țara, să-i ceară practic lui Putin să vină s-o ”elibereze de neonazismul proeuropean”, dar mai ales să cerșească cooperări social-economice și de investiții ”bilaterale”, ruso-găgăuze, de care n-au avut și nu vor avea niciodată parte.
Acești ipocriți periculoși pentru siguranța națională ignoră cu desăvîrșire ajutoarele materiale și financiare privilegiate pe care le-au primit pînă acum din partea UE, Turciei, României și SUA, dar nimic din partea Federației Ruse.
Reprezentanții Adunării Populare a Găgăuziei ar fi spus că nu le-au autorizat aceste deplasări, că nu prea au avut habar de ele, dar SIS ce poate spune? Oare cei doi nu s-au dus în Rusia pentru noi instrucțiuni, pe fondul protestelor paralele patronate de Rusia și Șor în Republica Moldova?
Există sau nu motive suficient de grave spre a fi anulate alegerile pentru postul de bașcan al Găgăuziei, atîta timp cît pentru această funcție candidează astfel de indivizi care atentează la siguranța națională și integritatea Republicii Moldova? Noi credem că DA! Tu ce zici, cititorule cumpătat?












