Tainele preşedintelui fugit de la Kiev în Rusia

Documentele de care a încercat să scape Victor Ianukovici la fuga din ţară au ajuns să fie tocmai cele care au dezvăluit cele mai multe lucruri despre el. Planurile sale au fost date peste cap de un grup de jurnalişti ucraineni care a creat renumitul proiect YanukovychLeaks. Unul dintre ei, Maksim Opanasenko, ne-a oferit un interviu în care vorbeşte despre acest proiect, cine era ex-preşedintele Ucrainei şi ce s-a întîmplat cu reşedinţa sa.

- Ce reprezintă YanukovychLeaks, în cîteva cuvinte?

- YanukovychLeaks este, probabil, mai mult decît un proiect jurnalistic. Este întruparea unor speranţe şi aşteptări naţionale în legătură cu revoluţia care a avut loc în Ucraina în 2013-2014. Găsirea unui număr impresionant de documente de către un grup de jurnalişti în, deja, fosta reşedinţă a fostului Preşedinte Victor Ianukovici, este doar vîrful aisbergului a ceea ce s-a întîmplat la noi, este, să-i zic aşa, sfîrşitul logic al revoluţiei. Iar noi jurnaliştii care am lucrat cu acele documente, şi ceilalţi oameni care le-au văzut şi le-au citit, au putut pur şi simplu să se convingă că revoluţia nu a avut loc în zadar şi că, probabil, jertfele ei au fost cît de cît îndreptăţite. Spun asta deoarece noi ne-am redobîndit un şir de drepturi care ne aparţineau şi o anumită doză de libertate şi am arătat că nu avem de gînd să mai tolerăm aşa corupţie în ţară şi astfel de ataşament faţă de noi, populaţia ţării.

- Cum au fost găsite documentele lui Ianukovici?

- Documentele au fost găsite absolut întîmplător de o colegă jurnalistă de la principala publicaţie online de la noi, ”Ucrainskaia Pravda”, în prima zi de la fuga lui Ianukovici. În timp ce se plimba pe teritoriul reşedinţei acestuia, ea a ajuns într-un loc de pe malul Niprului la ieşirea spre rezervorul de apă a Kievului în care Ianukovici îşi ţinea iahturile şi a observat acolo cîteva foi care pluteau pe apă. După ce s-a uitat atent la ele, a înţeles că acelea erau documente. Imediat şi-a sunat colegii care se aflau prin apropiere. La scurt timp a fost dată sfoara pe reţelele de socializare despre cele găsite, iar în aproape jumătate de oră se găsise deja un grup de scafandri voluntari care s-au oferit să verifice dacă mai e ceva şi sub apă.

Vă reamintesc că era luna Februarie şi apa era foarte rece. Astfel scafandrii au scos de acolo peste o sută de dosare cu documente îmbibate cu apă. După aceasta, în nici două ore, în Mejigorie s-au adunat peste 20 de jurnalişti care au început să separe cu atenţie fiecare foaie, să o usuce cu uscătorul de păr şi ce mai aveau la îndemînă şi să o fotografieze sau să o scaneze fără să stea să o citească. Aceştia erau supervizaţi de arhivişti, profesori de la universităţi din Kiev, angajaţi de la biblioteca centrală şi alţi specialişti în păstrarea documentelor şi erau ajutaţi de mai mulţi voluntari. Tot acest proces a durat şapte zile şi şase nopţi fără întrerupere. Oamenii lucrau în ture şi dormeau acolo.

- De ce era nevoie să se acţioneze atît de rapid?

- Păi, în primul rînd, angajaţii bibliotecii centrale ne-au spus că acele documente nu aveau cum să reziste mult la cîtă apă aveau în ele şi că dacă mai erau lăsate un timp aşa, atunci ele era să se transforme în nişte cărămizi compacte de celuloză şi nu mai putea fi recuperat mare lucru din ele – nici foi separate, nici scrisul. În al doilea rînd, revoluţia nu se încheiase încă şi starea lucrurilor nu era deloc clară, astfel ne temeam ca oamenii lui Ianukovici care le-au aruncat în apă şi, apropo, au încercat să le ardă pe o parte din ele, să nu vină înapoi să le ia sau să le distrugă. În plus noi nu eram păziţi de nimeni şi eram bine izolaţi de oraş, iar riscul era ca paza lui Ianukovici sau susţinătorii lui să vină să ne atace şi pe noi.

- Cîte documente au fost găsite în total la fosta reşedinţă a lui Ianukovici?

- Au fost găsite 170 de dosare foarte groase care conţineau în jur de 25.000 de foi în format A4. Din fericire noi am reuşit să le uscăm şi să le scanăm sau fotografiem pe toate în acele zile. După aceasta toate au fost sortate şi centralizate şi au fost urcate pe internet. Astfel a apărut site-ul YanukovychLeaks. Acolo sînt postate toate hîrtiile care am reuşit să le recuperăm. Unele dintre ele sînt parţial arse sau rupte, altele sînt într-o stare bună.

- Care a fost impactul proiectului YanukovychLeaks, în special la nivel internaţional?

- Păi chiar în prima zi de la lansare, site-ul a fost vizitat de aproape două milioane de internauţi, dintre care o foarte bună parte erau de peste hotare. Totodată au existat aproape 300 de mii de menţiuni în presă, în mare majoritate fiind vorba nu de publicaţii ucrainene, ci de presa occidentală. Evident, pentru mass-media, în special cea din Occident, a fost un lucru total neobişnuit faptul că un grup de jurnalişti lucra cu documentele Preşedintelui chiar în casa Preşedintelui. Dacă e să vorbim de recunoaştere internaţională, atunci pot să vă spun că proiectul a primit mai multe premii prestigioase şi astfel am putut obţine finanţarea necesară pentru întreţinerea lui. Deci a existat şi o reacţie şi un suport pe măsură.

Trebuie să menţionez totuşi faptul că, din cauza lucrurilor care au avut şi au loc la noi în ţară, Ianukovici a trecut în plan secund, iar site-ul YanukovychLeaks este vizitat de mai puţini oameni. Acesta, însă, rămîne încă un fel de mină de aur pentru jurnalişti, inclusiv pentru mine, deoarece deseori cînd mai arunc cîte o privire peste documentele scanate, găsesc clarificările de care am nevoie sau găsesc noi lucruri interesante.

- Ce conţineau acele documente?

- Peste 90 la sută dintre acele documente ţineau de fluxurile financiare care treceau prin fostul Preşedinte şi anturajul său. Aproape jumătate dintre ele ţineau de construcţia super-luxoasei sale reşedinţe (n.r. la complexul Mejigorie) şi de multe alte averi ale lui care erau subiect permanent de discuţie în presă şi între oamenii de rînd. Toţi ştiau foarte bine că acolo totul este foarte scump şi că toţi aceşti bani erau luaţi din bugetul de stat, însă nimeni nu-şi imagina că acolo există atîtea lucruri inutile şi foarte scumpe. Vorbesc, de exemplu, de candelabre de peste 80 de mii de dolari sau de seturi de uşi de peste 60 de milioane de euro. Acestea sînt nişte sume năucitoare, mai ales pentru o ţară atît de săracă precum Ucraina şi care se mai şi afla atunci la un început de gravă criză economică. Sumele au fost un şoc chiar şi pentru jurnaliştii cu experienţă care investigau de mult timp fraudele şi schemele fostului Preşedinte. Pentru ei a fost un incredibil să vadă aceste sume şi să înţeleagă că aceşti bani erau pur şi simplu luaţi de la grădiniţe, spitale, şcoli şi aşa mai departe.

- Ce pot spune acele documente în general despre activitatea şi viaţa lui Ianukovici?

- Acestea demonstrează în general existenţa unui stat în stat. Adică existenţa unui ministat tenebru al corupţiei care funcţiona imitînd mecanismul unui stat normal. Acolo erau foarte multe lucruri interesante. Nu erau doar rapoarte financiare şi documente de plată pentru multe lucruri de lux. Apropo, am uitat să menţionez că pe teritoriul Mejogoriei Ianukovici avea propria sa comisie de licitaţie. Acolo erau notele informative ale securităţii proprii a lui Ianukovici care îi urmărea în permanenţă pe mulţi dintre jurnaliştii şi activiştii ucraineni cunoscuţi. Erau documente în baza cărora am putut stabili relaţii ale lui Ianukovici cu persoane despre care nici nu bănuiam că ar avea ceva în comun. Într-un cuvînt, acolo era descrisă viaţa lui Ianukovici de-a lungul a cîtorva ani. Bănuiesc, totuşi, că ceea ce am găsit noi este, din păcate, mai puţin de un procent din ceea ce a făcut Ianukovici şi oamenii lui. Mai ales că anume aceste documente au fost aruncate aşa cu mare nepăsare şi că cea mai mare parte dintre ele sînt de pînă în anul 2011.

- De ce avea nevoie Ianukovici să-şi înregistreze oficial pe hîrtie toate acţiunile de mituire, de fraudare a statului, de cumpărare şi de şantaj a diferitor oameni sau urmărire a oponenţilor?

- Se pare că el era genul de om paranoic şi care nu avea încredere în nimeni. Întrucît el nu avea posibilitatea fizică de a duce singur evidenţa tuturor acestor lucruri, de ele se ocupau oamenii lui, contabilitatea lui. Întotdeauna, însă, el cerea rapoarte clare referitoare la cheltuirea fiecărui bănuţ. El voia să vadă întotdeauna veniturile şi cheltuielile exacte. Astfel toate aceste lucruri erau fixate pur şi simplu cu scopul ca mai apoi să-i fie prezentate lui. Pot spune alftel că omul s-a ars pe zgîrceala proprie.

- În ce s-a transformat Mejigorie cît a sta Ianukovici acolo?

Încă cu 20 de ani în urmă, acesta era locul unde se afla vila în care aveau dreptul să trăiască prim-miniştrii care se perindau în fruntea guvernului Ucrainei, fiind în totalitate asiguraţi de stat. Victor Ianukovici a devenit premierul Ucrainei în anul 2002 şi atunci s-a şi mutat în Mejigorie, care la acea vreme într-adevăr era o vilă de stat obişnuită. Începînd cu anul 2004, el a început procesul de transformare a proprietăţii de stat, în proprietate sa. Cu ajutorul cercului său de oameni apropiaţi şi a relaţiilor pe care le avea în regiunea Kievului, el a reuşit să privatizeze încetul cu încetul puţin sub 200 de hectare de pămînt din jurul vilei respective şi să înceapă acolo construcţii la scară largă. Astfel pe acele aproape 200 de hectare a ajuns să fie construită, de exemplu, o fabrică de lapte proprie, o fermă de struţi, o grădină zoologică, o vilă foarte mare cu galerii subterane, un conac cu mai multe etaje, cabinete de masaj proprii, saloane de frumuseţe proprii, un mini-spital propriu, terenuri de tenis şi golf şi altă infrastructură pentru sport. Nu mai zic de casele pentru pază sau casele pentru servitori. În Mejigorie se aflau în permanenţă cîteva sute de oameni care trebuiau să îngrijească complexul.

- Ce este cu acest complex în prezent?

- Acum acesta este ceva de genul jumătate muzeu, jumătate parc. Revoluţionarii din Kiev şi au fost primii care au intrat pe teritoriul Mejigoriei au crezut că vor rămîne acolo maximum o săptămînă pentru a apăra zona de jafuri şi de o eventuală revenire a celor din anturajul lui Ianukovici. În cele din urmă lucrurile au decurs astfel încît, iată, ei au rămas deja peste un an şi jumătate acolo şi practic locuiesc acolo. Este vorba de cîteva zeci de voluntari care se ocupă de întreţinerea teritoriului, deoarece statul nu a întreprins nimic pentru a-l lua în proprietate şi a se ocupa de el.

Aceşti oameni au fost nevoiţi să introducă nişte taxe simbolice pentru accesul pe teritoriul reşedinţei, pentru accesul în casa fostului Preşedinte, pentru organizarea nunţilor sau altor evenimente. Banii adunaţi sînt folosiţi pentru plata facturilor imense la energia electrică, pentru pază, pentru oamenii care au grijă de grădina zoologică, care a rămas aşa cum era. Tot ce a făcut statul pînă acum a fost doar să naţionalizeze terenul pe care pusese mîna Ianukovici, dar nu a alocat nici un ban pentru finanţarea complexului. Adică acesta nu este recunoscut oficial nici ca parc naţional, nici ca muzeu, nimic. În plus statul a naţionalizat doar terenul de acolo, nu şi ceea ce se află pe el. Astfel, practic, tot luxul de acolo se află oficial încă în proprietatea lui Ianukovici.

Amintim că YanukovychLeaks este un proiect comun al unui grup de jurnalişti din Ucraina care au salvat mii de documente pe care fostul preşedinte Victor Ianukovici a încercat să le distrugă. Jurnaliştii au creat site-ul yanukovychleaks.org, unde au publicat toate aceste documente.

Ilie ONCEANU, Adevărul.ro