Zilele trecute, în timp ce căutam niste informaţii pe net, am dat de scandalosul raport mondial privind exploatarea sexuală, prezentat de Fundaţia franceză Scelles, care niste ani în urmă a stîrnit discuţii aprinse în spaţiul public de la noi. Îmi amintesc valul de critici provocat de momentul cu „în Republica Moldova, şapte femei din zece, cu vîrste între 15 şi 25 de ani, s-au prostituat măcar o dată”. Greul acuzaţiilor era orientat mai ales peste moldovencele care muncesc peste hotare. Am avut atunci o opinie care nu s-a schimbat pe parcursul timpului, cum de fapt nu s-au schimbat şi multe lucruri. O mulţime de femei de la noi continuă să lucreze în străinătate, fiind numite curve în primul rînd de soţii lor.

Incontestabil şi fără drept de apel, îmi repugnă şi mă dezgustă orice contabilizare şi operaţiune matematică acolo, unde este vorba de nişte lucruri unde nu se poate de intrat cu rigla şi calculatorul! Sînt foarte şubrede poziţiile de pe care în general se face o părere sau o atitudine faţă de noţiunea de prostituare. Or, personal înclin să cred că aici, acasă, avem mai multe şi mai veritabile curve, care îşi camuflează amoralitatea cu maimuţăreli şi pretenţii de salon, decît în rîndurile nenorocitelor de moldovence, plecate la muncă peste hotare, catalogate cu atîta zel drept prostituate. Moldovence, care, da, pot să cred că o fac, însă doar pentru că n-au altă ieşire, n-au cale înapoi, unde au lăsat sărăcie lucie, datorii enorme, copii fără un viitor şi un soţ – caricatură de bărbat.

Istoria e cel mai bun avocat, care arată în cifre şi fapte că mai în toate vremurile femeia a fost cea cu salvarea. Aşa cum Moldova din perioada „independenţei şi suveranităţii” a fost salvată de foame şi prăpăd de femeia-gastarbaiter! Femeia, care nu s-a împăcat, care nu a renunţat, dar care şi-a ascuns mai departe adevăratele principii şi valori şi a luat calea străinătăţii. Cine este în drept să o judece azi sau să o înregimenteze în careva rapoarte pe femeia – gastarbaiter din Moldova, care clădeşte case la Moscova, spală funduri în Italia sau în altă parte ca să-şi vadă copilul cu carte, casa aranjată şi încălzită, iar nimicul de soţ să aibă cu ce-şi umfla nările la barul din mahala, probabil trecînd astfel mai uşor prin despărţire. De ce nu se găseşte nici o fundaţie să-i analizeze pe bărbaţii moldoveni care şi-au lăsat femeile să plece de acasă? Pentru că există denumire şi pentru astfel de formă de prostituare – cînd bărbatul parazitează şi beneficiază de pe urma veniturilor asigurate de femeie.

Iată de ce voi fi cel mai aprig apărător al moldovencelor încadrate în acele presupuse 70% de prostituate. Pentru că nimeni n-are dreptul să le judece sau să le dea aprecieri. „Scopul scuză mijloacele” e spus de un mare bărbat al omenirii, iar femeile noastre au demonstrat adevărată bărbăţie cînd prin păduri, munţi, ţevi, legate sub pneuri, trădate, flămînde, sfîşiate de gînduri şi nu numai au mers în căutarea unui trai mai bun. Monument trebuie pus femeii-gastarbaiter din Moldova, în centrul capitalei, în faţa Parlamentului, inclus în ghidurile turistice, asemenea lupoaicei cu cei doi celebri prunci. Măcar atît, dacă nu s-a găsit nici un for statal să o protejeze la nivel oficial de batjocură, aşa cum nu a fost apărată niciodată de nimic.

Lilia GRUBÎI