Moldova a cazut in groapa cu crocodili

Unica soluţie – doar o revoluţie

Kurt SOLOVIOV

Joi, 15 Octombrie, o dată cu ridicarea ilegală a imunităţii parlamentare a lui Vlad Filat, ni s-a reconfirmat faptul că unicul stăpîn al Republicii Moldova este Vladimir Plahotniuc.Practic, la ora actuală, absolut nici un cetăţean al acestei ţări nu mai este în siguranţă din clipa în care se declară oponent al lui Plahotniuc şi al PD, dacă nu se înscrie în acest partid atunci cînd i se cere ori dacă, avînd o afacere prosperă, nu o trece sub controlul oligarhului.

Acest individ devine tot mai periculos cu cît se retrage mai mult în umbră. Aici mă refer şi la cinica lui autosuspendare din funcţia de prim-vicepreşedinte şi de membru al PD „pînă la clarificarea anchetei în cazul BEM”. O „retragere” de ochii lumii, de parcă oamenii informaţi din această ţară şi experţii occidentali nu ştiu că asta nu echivalează şi cu renunţarea la controlul său absolut asupra Procuraturii, CNA, CNI, SIS, MAI, Consiliului Coordonator al Audiovizualului etc.

Scenariul mafiot în forţă şi neprocedural prin care Parlamentul, la ordinul lui, i-a ridicat imunitatea lui Filat a fost recepţionat ca atare nu doar de către observatorii echidistanţi din ţară, ci şi de către experţii străini, iar asta va avea un impact extrem de negativ, în continuare, asupra credibilităţii Republicii Moldova în „exteriorul vestic”. Aici nu-i vorba despre faptul că poate lui Filat nu ar fi trebuit să i se ridice imunitatea, ci de aceea că acest exerciţiu trebuia să se conformeze procedurilor legale.

Legat de această acţiune de tip dictatorial, reputatul analist politic român şi fost consilier prezidenţial Iosif Boda a declarat: "Pare a fi un puci la prima vedere: să decapiteze partidele – ia-i conducătorii, ia-i şefii şi aşa mai departe."

În realitate, prin decapitarea politică a lui Filat, Plahotniuc a urmărit blocarea tuturor posibilităţilor de depistare a celor care au furat miliardul de Euro. În acest scop, a dat ordin Procuraturii să-l salveze pe Ilan Shor tocmai prin acel aşa-zis denunţ prin care l-a incriminat pe Filat. Ilan Şor probabil se va alege doar cu o amendă penală (iată că şi Marian Lupu, marele bulbuc de la curul lui Plahotniuc, cere de ochii lumii arestarea lui Şor) extrem de mică sau cu o condamnare decorativă cu suspendare. Şor va scăpa atît de uşor deoarece totul i-a fost pregătit din timp de Iurie Leancă, încă de pe vremea cînd era premier.

Privitor la aceste tipuri de infracţiuni, în 2014, Guvernul Leancă a modificat Legea privind Gestiunea frauduloasă sau defectuoasă a băncii, articolul 239, astfel: „Neîntreprinderea acțiunilor necesare prevăzute de lege, de hotărîrile Băncii Naționale a Moldovei și de statutul băncii, în situația înregistrării pierderilor financiare sau existenței pericolului unor asemenea pierderi de către membri organelor de conducere sau acționarii acesteia, se pedepsește cu o amendă în mărime de la 400 la 800 unități convenționale sau cu închisoare de pînă la un an.” În aceste condiţii „legale” Ilan Shor ar putea fi obligat să achite o amendă de la 8.000 şi pînă la 16.000 de lei. Presa a scris, cu dovezi, că Şor şi Plahotniuc sunt beneficiarii finali ai miliardului de Euro furat.

După cum se ştie, Postul PublikaTv a fost lansat aici prin investiţia omului de afaceri român Sorin Ovidiu Vântu. Prin aceasta şi cu ajutorul lui Plahotniuc, spera să-şi recupereze cei peste 30 de milioane de Euro de care îl păgubise directorul de la banca falimentară Investprivatbank din RM. Iată o scurtă descriere a primei întrevederi dintre Sorin Ovidiu Vântu şi Plahotniuc, făcută de un fost partener al românului:

„Plahotniuc nu e nici pe departe un individ atît de sofisticat pe cît pare. Încărcat de şcoală kgb-istă a vieţii, e personajul rus din James Bond care e mereu grăbit, plictisit de viaţă şi autosuficient. “Eu zic să trecem direct la subiect! Ce vrei matale în Moldova?” “Ai venit să faci televiziune în Moldova ca să ce?”. Trei ani mai tîrziu, televiziunea lui Vântu este a lui Plahotniuc, banii băncilor sunt undeva în Elveţia, căraţi cu avionul privat al lui Plahotniuc, dar, deocamdată, Vlad Filat e scos ţap ispăşitor.”

În contextul celor sugerate la începutul acestui articol, constatăm că RM este condusă dictatorial de către Plahotniuc, avînd în subordinea sa directă absolut toate instituţiile de forţă şi de justiţie. Nici prin alegeri anticipate nu i se va putea lua această putere. Şi-a subordonat tot ce se putea şi, la nevoie, îşi va cumpăra exact atîţi alegători de cîţi are nevoie. Soarta PLDM va fi decisă tot de PLDM, de onestitatea, rezistenţa şi curajul de care vor da dovadă toţi deputaţii, consilierii preşedinţii de raioane, primarii şi şefii de filiale locale, căci Plahotniuc va încerca să îi şantajeze şi să cumpere pe rînd. În acest context întrebăm de ce ministrul de interne Oleg Balan i-a permis lui Renato Usatîii şi indivizilor suspecţi să organizeze în văzul lumii hăituirea lui Vlad Filat?! Doar pentru aşa ceva Renato Usatîi trebuie trimis în judecată!

Este de-a dreptul remarcabil curajul îndreptăţit prin care premierul Valeriu Streleţ a cerut şefului statului demiterea lui Viorel Chetraru, şeful CNA, dar şi prin aceea că a declarat că vrea să fie un premier puternic, eficient şi neinfluenţabil politic. Sperăm să se întîmple anume aşa. Dar în aceste condiţii este de aşteptat ca Plahotniuc să ordone decapitarea sa. Chiar şi aşa, poate pleca demn din fruntea Executivului. La fel de demni ar trebui să fie şi deputaţii PLDM, căci în funcţie da asta vor fi percepuţi şi de către electorat. În aceste condiţii, alungarea de la guvernare, prin constrîngere, a PLDM pare iminentă, iar alegerile anticipate sunt tot mai previzibile.

Alegerile anticipate, însă, trebuie să fie consecinţa unei adevărate revoluţii, căci numai aşa poate ţara să scape de dictatorul Plahotniuc. Aşa cum a făcut apel şi Platforma DA, nesupunerea civică trebuie să se generalizeze, la nivelul întregii ţări. Numai prin asta i se vor închide robinetele de bani care curg spre oligarh din absolut toate serviciile pe care moldovenii le plătesc, inclusiv procentele din aproape toate bunurile de consum, servicii notariale etc.,etc. Numai o revoluţie totală îl va alunga pe oligarh din ţară, iar asta numai moldovenii pot s-o facă, căci nici o justiţie din exterior nu-i poate salva!

Fireşte că, disperat fiind, oligarhul e capabil să declanşeze cele mai crunte represiuni asupra populaţiei revoltate, iar asta prin instituţiile de forţă, pe de o parte, dar şi prin trupele profesioniste interlope şi criminale ale lui Renato Usatîi. În acest sens opinia publică ar trebui de urgenţă să organizeze un Comitet pentru monitorizarea deţinerii în detenţie a lui Vlad Filat, pentru că bandiţii lui Plahotniuc îl pot uşor ucide.

Poate că o mare parte a comandanţilor instituţiilor de forţă ale RM sunt şantajabili sau cumpăraţi de oligarhi, dar cei care au depus jurămînt de credinţă faţă de ţară trebuie să înţeleagă, în ultimul ceas, că ei trebuie să fie apărătorii poporului, nu executanţii şi paznicii unui oligarh care a mafiotizat statul.

Se pare că a sosit vremea ca cei de la MAI, SIS, Fulger etc. să înţeleagă că poate exista pericolul de a fi trimişi în operaţiuni care le pot atrage acuzaţii de crime împotriva poporului, împotriva umanităţii!

 

 

 

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40
02.11.24 - 13:26