Probe de AND fosilizat sugerează că ciuma nu ar fi chiar atît de “recentă” precum se credea pînă acum. Noile cercetări ar putea oferi indicii preţioase privind evoluţia bolii mortale. Ciuma este departe de a fi făcut ravagii numai în Evul Mediu, cel puţin aşa reiese din studiul care s-a bazat pe mostre de bacterii aflate pe schelete vechi de 5000 de ani din Europa şi Asia. Asta înseamnă că ciuma probabil se răspîndise încă dinaintea fondării de oraşe, susţine profesorul Eske Willerslev de la Centrul pentru Geogenetică al Muzeului de Istorie Naturală al Danemarcei. Cercetătorii s-au străduit să urmărească dezvoltarea bacteriilor de acum cîteva mii de ani pînă în secolul al XIV-lea. În 2014 profesorii canadieni deja stabiliseră un record pentru vechimea bacteriei, în urma analizei unui schelet în vîrstă de 1500 de ani.

Din punct de vedere al evoluţiei, studiul publicat în revista Cell arată cum AND-ul fosil poate indica momentele importante în care au început să se contureze factorii-cheie care au contribuit la infecţie. Totul a fost iniţiat în 2015, cînd oamenii de ştiinţă s-au întîlnit pentru a discuta rezultatele unui alt studiu. Au realizat secvenţe de genom pentru un număr de 101 schelete datînd din epoca bronzului (acum 3-5000 de ani) pentru a observa posibile legături de rudenie dintre persoane, cum au migrat sau ce legături ar putea avea cu omul contemporan. Analiza genomului a dus la concluzii neaşteptate: acum aproape de 5000 de ani s-a produs o modificare structurală în Europa de Nord.

Cea mai mare parte a AND-ului modern îşi are originile în această perioadă. Populaţiile de agricultori au fost înlocuite, se pare, aproape integral cu populaţii nomade numite Yamnaya, care au migrat dinspre Caucaz. Întrebarea care s-a ivit a fost cum i-au înlocuit: erau războinici? Deţineau tehnologii superioare? Sau le-a uşurat drumul vreo calamitate care a devastat culturile locale?

Răspunsul ar putea fi o mare epidemie care a lovit regiunea. Iniţial, cercetătorii nu au luat alte mostre, ci s-au întors la toate bucăţile de ADN date la o parte pe motiv de contaminare microbiană în timpul unui alt studiu. Au descoperit apoi bucăţele de genom care se potriveau cu cel al bacteriei responsabile de ciumă, Yersinia Pestis. Analizînd mostrele originale de dinţi omeneşti şi AND-ul bacterian mai detaliat, au descoperit urme ale bolii la 7 indivizi eurasiatici, de vîrste diferite: un schelet de 5000 de ani din Siberia, unul de 4000 de ani din Polonia, altul de 3000 din Armenia ş.a.

Studiile arheologice pe mai multe situri indică şi ele o descreştere demografică destul de bruscă cu aproape 100 de ani înainte de pătrunderea populaţiilor Yamnaya. Drept urmare, scenariul propus este acela al unui prim contact cu triburile nomade în zona Europei de Est şi al răspîndirii anterioare a bacteriei în rîndul populaţiilor neolitice. Prin urmare, ravagiile acestei boli în epoca bronzului ar fi avut consecinţe pe termen lung în spaţiul cultural european, contribuind la transformarea şi schimbul de populaţii. Dacă înainte punctul central al discuţiilor îl reprezenta colectivul larg, acum ar trebui privit şi spre evoluţia individului şi a familiei restrînse, fundamentul culturilor viitoare.

Cît despre bacteria cu pricina, studiul sugerează că iniţial ar fi fost vorba doar despre o bacterie din sol, care treptat a început să dezvolte o abilitate de a se camufla astfel încît să nu mai fie detectată de sistemul imunitar. S-a folosit de o proteină care de obicei avertizează sistemul imunitar, flagelina, care ajuta bacteria să se deplaseze, funcţiona ca un motor. “Motorul” a fost detectat în scheletele mai vechi, dar bacteria l-a eliminat între timp, evoluînd. Mai tîrziu, cîteva ajustări minore de acum 3000-7000 de ani i-a permis dezvoltarea unei gene noi numite YMT, care i-a favorizat bacteriei supravieţuirea în intestinele puricilor, aspect crucial în transmiterea bolii la gazde noi.

Cu toate acestea, scenariul se află abia la început, fiind nevoie de mai multe mostre pentru a verifica ipoteza. Cercetătorii de la Centrul Bioinformatic din Aarhus îl consideră însă o poveste veridică. În plus, poate folosi şi la analiza mai detaliată a altor boli periculoase, pentru că nu se ştiu foarte multe despre evoluţia microorganismelor iar ADN-ul fosil ar fi un punct de plecare.

Şi nu numai atît: putem afla şi ce amprente au lăsat acestea pe materialul genetic uman. Este în fond ca un joc de şah: bacteria dezvoltă o trăsătură nouă, organismul uman îi răspunde, după care bacteria ripostează. Şi tot aşa. Există, de exemplu, o mutaţie enigmatică numită CCR5delta32, comună astăzi printre scandinavi, despre care s-a descoperit că oferă o rezistenţă sporită în faţa virusului HIV, mutaţie mai rară în Sud. HIV este totuşi un fenomen relativ nou, pentru a observa evoluţii şi diferenţieri clare atenţia ar trebui să se îndrepte spre boli istorice precum ciuma sau variola, care au i-au devastat în nenumărate rînduri pe strămoşii noştri.

Sursa: Videnskab.dk