Misterul lacului fermecat din Romania, care nu ingheata niciodata
La adăpostul Munților Aninei din Banat se află unul din cele mai fermecătoare lacuri din România. Lacul Ochiul Beiului îi așteaptă pe vizitatori cu apa sa limpede de un albastru ireal. Cu toate că traseul pînă la această minune naturală este anevoios, cei care se încumetă să-l străbată sunt vrăjiți pe loc de acest peisaj aproape mistic. Cei care reușesc să ajungă la capătul traseului vor fi primiți de un peisaj de poveste. Situat la o altitudine de 310 m, într-un „crater”, Ochiul Beiului are o adîncime de aproximativ 3,6 m și un diametru total de 15 m. Apa, de o culoare verde-albastră, nu îngheață nici măcar Iarna, datorită izvorului care alimentează lacul în permanență cu apă. Aici își găsesc adăpostul numeroase păsări, iar pe fundul lacului se pot vedea cu ușurință păstrăvi.
Imaginea lacului este una de basm, care hipnotizează. Apa limpede dă impresia unui mini-ocean static, iar vegetația din jur completează tabloul natural de poveste. La baza formării acestui lac inedit stau cîteva legende pe care cei din împrejurimi le păstrează cu sfințenie pentru cei curioși care le calcă pragul.
Una din legende spune că o fată frumoasă de prin aceste locuri ar fi fost răpită și necinstită de un tînăr turc, bei în Imperiul Otoman. Fata a reușit însă să scape din mîinile tînărului și și-a luat zilele. De amărăciune beiul ar fi plîns atît de mult încît lacrimile sale s-au prefăcut într-un lac. Așa s-ar fi născut Ochiul Beiului.
O altă legendă spune că aceste locuri au fost sub stăpînirea unui pașă aspru care avea un băiat de o frumusețe rară, cu ochi albaștri pătrunzători. Băiatul mergea des la vînătoare prin împrejurimi și într-o zi a zărit-o pe fiica unui păstor valah, de care s-ar fi îndrăgostit. Acest lucru nu a fost pe placul tatălui său, acesta dînd poruncă ca fata să fie ucisă. Cînd tînărul a aflat de fapta tatălui său, a plîns la căpătîiul fetei, însă în zadar. Băiatul a ales să-și ia viața, iar ca urmare a jertfei sale, din lacrimile și suferința sa ar fi luat naștere Ochiul Beiului, cu apa albastră precum ochii băiatului.
Localnicii mai spun că pînă și în prezent ielele se adună în jurul lacului în noaptea de Sînziene, dansează în jurul lacului și se spală în apa cristalină a acestuia.