Ministrul turc al Apărării a declarat că țara sa este gata să ofere ajutor militar Siriei dacă i se va solicita

Turcia este gata să furnizeze ajutor militar dacă Guvernul sirian condus de rebelii islamişti îi va solicita aceasta, a declarat, Duminică, ministrul turc al Apărării, Yasar Güler (foto), informează AFP şi Reuters.

”Turcia este gata să furnizeze ajutorul necesar dacă noul Guvern îi va solicita aceasta”, a spus ministrul, ale cărui declaraţii au fost difuzate de presa turcă.

"Trebuie aşteptat să vedem ce va face noua administraţie (în Siria). Credem că este necesar să-i dăm o şansă", a declarat Yasar Güler, cu privire la rebelii islamişti din gruparea Hayat Tahrir al-Sham (HTS), fostă ramură siriană a Al-Qaida şi considerată teroristă de numeroase ţări occidentale.

Însă HTS a adoptat acum un discurs mai moderat, iar Guvernul său interimar a insistat de mai multe ori asupra protecţiei drepturilor tuturor sirienilor, inclusiv a minorităţilor etnice şi religioase.

Noul Guvern, a mai spus Yasar Güler, ”s-a angajat să respecte toate instituţiile guvernamentale, Naţiunile Unite şi alte organizaţii internaţionale şi a promis că va semnala orice urmă de armă chimică Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC)”.

 

10.05.26 - 18:39
10.05.26 - 11:23
10.05.26 - 11:21
10.05.26 - 11:18
10.05.26 - 11:25
10.05.26 - 11:20
08.05.26 - 17:34
10.05.26 - 11:22
09.05.26 - 13:05
09.05.26 - 13:09
08.05.26 - 17:36
08.05.26 - 00:25
03.05.26 - 12:42
08.05.26 - 00:23
09.05.26 - 13:07