Ministrul german de Externe: ”Este important ca Trump să asculte vocea europeană şi este bine că Germania o face auzită”

Ministrul german de Externe, Johann Wadephul, respinge ideea că europenii sunt simpli spectatori în ceea ce priveşte viitorul Ucrainei. După reuniunea cu omologii săi din UE, Wadephul a declarat, Luni seara, pentru postul public german ZDF, că europenii „sunt uniţi” şi, prin urmare, „vor fi ascultaţi” la Washington şi Moscova, relatează corespondentul The Guardian.

El a menţionat o serie de discuţii online convocate Miercuri de cancelarul german Friedrich Merz, la care au fost invitaţi liderii Franţei, Marii Britanii, Italiei, Poloniei, Finlandei, secretarul general al NATO şi înalţi oficiali ai UE, alături de Donald Trump şi Volodimir Zelenski.

„Este important ca Trump să asculte vocea europeană şi este bine că Germania o face auzită”, a declarat Wadephul. „Europenii au o mare influență, pur şi simplu, pentru că au o poziţie comună”, a subliniat el.

Şeful diplomaţiei germane a mai spus că europenii au în continuare convingerea clară că orice negocieri privind viitorul Ucrainei pot avea loc numai după ce se va ajunge la un acord de încetare a focului şi dacă acesta va fi respectat, iar summitul de Vineri poate fi doar „un început” al discuţiilor despre condiţiile în care pot începe negocierile de pace.

„Simplul fapt că Ucraina este acum dispusă să discute statu-quo-ul este deja o concesie, deoarece Rusia ocupă teritoriul ucrainean, încălcînd dreptul internaţional”, a spus Wadephul.

În opinia sa, armele trebuie să tacă pentru a permite negocierile.

El a insistat, de asemenea, că numai Kievul poate lua decizii cu privire la soarta Ucrainei.

„Noi, europenii, nu putem permite altcuiva să decidă în acest sens”, a afirmat el. „Nu vom face acest lucru şi nici Statele Unite ale Americii nu o vor face”, este convingerea ministrului german de Externe.

El a recunoscut, însă, că un viitor acord de pace ar putea include „concesii” din partea Ucrainei, dar aceasta este „o chestiune care va fi decisă ulterior”. Discuţiile din această săptămînă vizează crearea „condiţiilor echitabile pentru aceste negocieri”, a explicat el.

Wadephul a subliniat că, în final, viitorul Ucrainei ţine de „securitatea europeană”, motiv pentru care liderii europeni nu vor rămîne pasivi „în timp ce deciziile sunt luate pe deasupra capetelor europenilor”.

„Europenii vor continua să sprijine Ucraina, aşa cum am făcut-o pe tot parcursul războiului”, a afirmat el, dînd asigurări că Germania rămîne „în prima linie a acestui sprijin”.

 

02.08.25 - 21:07
01.08.25 - 13:07
03.08.25 - 12:46
02.08.25 - 12:28
02.08.25 - 12:30
03.08.25 - 16:19
05.08.25 - 16:46
01.08.25 - 13:08
03.08.25 - 12:50
01.08.25 - 13:06
01.08.25 - 13:04
02.08.25 - 12:31
03.08.25 - 12:48
06.08.25 - 00:06
02.08.25 - 12:24