MINISTRUL EDUCATIEI: OFERIM O INDEMNIZATIE UNICA DE 3 MII DE LEI PENTRU TOATE CADRELE DIDACTICE

Statul oferă tuturor cadrelor didactice din Republica Moldova o indemnizație unică de 3 mii de lei, în calitate de suport pentru perioada rece a anului. Anunțul a fost făcut de ministrul educației, Anatolie Topală. Potrivit oficialului, în acest an sistemul de învățămînt din Republica Moldova se confruntă cu un deficit de peste 2000 de cadre didactice, deficit care este acoperit prin implicarea persoanelor de vîrstă pensionară. Anatolie Topală dă asigurări că statul caută oportunități pentru a majora considerabil salariile pedagogilor, însă spune că, deocamdată, acestea vor crește doar cu cîteva sute de lei, notează IPN.

Ministrul Educației spune că și în acest an sistemul de învățămînt înregistrează un deficit acut de cadre didactice. Pentru ca procesul educațional să se desfășoare în regim obișnuit, statul mizează în continuare pe pedagogii ajunși la vîrsta pensionării.

„Se atestă un deficit de peste 2000 de cadre didactice. Dar acest deficit se acoperă și prin intermediul absolvenților, care în acest an au fost repartizați în școli și avem peste 500 de absolvenți repartizați în școli. Iar celelalte locuri se acoperă prin cumulare de funcții sau prin implicarea profesorilor de vîrstă pensionară, ca să se asigure procesul educațional. Noi vom veni cu programe de susținere a tinerilor ca să aleagă profesia de cadru didactic”, a spus ministrul Educației în cadrul emisiunii „Rezoomat cu Ileana Pîrgaru” de la RliveTV.

Ministrul Educației spune că Guvernul vine cu programe de suport pentru cei care aleg profesia de pedagog. Deși doar cu cîteva sute de lei, în acest an profesorilor le sînt majorate lefurile, iar tinerii specialiști beneficiază și de o indemnizație de 120 de mii de lei, acordată în primii 3 ani de activitate.

„Vom indexa alocațiile care se dau unui tînăr specialist în primii trei ani, poate chiar vom extinde această perioadă. În prezent, în primii 3 ani de activitate, le sînt alocate 120 de mii de lei, cîte 40 de mii de lei pe an. Muncim ca să ridicăm salariile profesorilor tineri, acum diferența dintre salariul unui profesor tînăr și al unui profesor cu experiență este mare și poate nu întotdeauna este justificată. Acum prin modificarea Legii bugetului venim cu majorări salariale, pentru cadrele didactice se va majora valoarea de referință cu 100 de lei, ceea ce presupune că salariul va crește cu cîteva sute de lei. Va fi și o indemnizație unică pentru toate cadrele didactice în sprijin pentru perioada rece a anului în valoare de 3 mii de lei”, a mai spus Anatolie Topală.

Ministrul Educației a mai menționat că, deocamdată, nu există premise pentru trecerea procesului de studii în regim online. Anatolie Topală spune că chiar dacă Gazprom va sista complet livrările de gaze naturale, Republica Moldova va procura gaz din surse alternative, astfel încît procesul educațional să se desfășoare cu prezența fizică a elevilor în sălile de clasă.

Sursa: IPN