Ministerul de Externe turc acuză Israelul că încearcă să-şi extindă frontierele prin dublarea populației platoului Golan

Israelul încearcă să-şi extindă frontierele prin proiectul său ce vizează dublarea populaţiei platoului Golan anexat, a afirmat, Luni, Ministerul de Externe turc, într-un comunicat citat de AFP, potrivit Agerpres.

''Condamnăm ferm decizia Israelului de a extinde coloniile ilegale pe platoul Golan ocupat din 1967. Decizia în cauză constituie o nouă fază în obiectivul Israelului de a-şi extinde frontierele prin ocupare'', a declarat diplomaţia turcă.

''Acţiunile actuale ale Israelului subminează grav eforturile ce vizează instaurarea păcii şi a stabilităţii în Siria şi alimentează tensiunile în regiune. Comunitatea internaţională trebuie să reacţioneze'', a adăugat el.

Guvernul israelian a aprobat, Duminică, un proiect ce vizează dublarea populaţiei în partea platoului sirian Golan anexat de Israel, dar a precizat că nu are nici un interes de a intra în conflict cu Siria, după ce a preluat controlul asupra zonei-tampon supravegheate de Naţiunile Unite după căderea regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad.
Israelul a cucerit o parte a platoului Golan, în Sud-Vestul Siriei, în timpul războiului israeliano-arab din 1967, înainte de a anexa acest teritoriu în 1981. Doar Statele Unite, în mandatul preşedintelui Donald Trump, au recunoscut această anexare.

07.03.26 - 00:07
06.03.26 - 14:51
05.03.26 - 00:01
06.03.26 - 01:21
04.03.26 - 01:15
04.03.26 - 01:30
04.03.26 - 01:16
02.03.26 - 12:33
02.03.26 - 16:30
01.03.26 - 19:01
01.03.26 - 18:58
05.03.26 - 12:00
01.03.26 - 18:55
03.03.26 - 11:35
01.03.26 - 18:50