Militarul britanic acuzat de terorism care a evadat a fost înhățat de către polițiști

Un fost soldat britanic suspectat de infracţiuni de terorism, care evadase din închisoare la începutul acestei săptămîni, a fost prins Sîmbătă la Londra, a anunţat Poliţia Metropolitană, informează Reuters.
Daniel Abed Khalife, în vîrstă de 21 de ani, evadase Miercuri dimineaţa din închisoarea Wandsworth din Londra, după ce s-a strecurat din bucătăria închisorii unde lucra şi s-a prins de partea inferioară a unui camion care livra alimente.
"Agenţii l-au prins astăzi, cu puţin înainte de ora 11:00, în zona Chiswick (din Vestul Londrei) şi se află în prezent în custodia Poliţiei", anunţă un comunicat al Poliţiei.
Premierul Rishi Sunak, care a vorbit cu reporterii la reuniunea G20 de la New Delhi, a mulţumit Poliţiei şi publicului pentru ajutorul acordat în găsirea lui Khalife.
Khalife, care a fost exclus din Armata britanică în luna Mai, era arestat, aşteptînd să fie judecat pentru infracţiuni legate de terorism şi prevăzute de legea referitoare la secretele oficiale.
El este acuzat că a obţinut sau a încercat să obţină informaţii susceptibile de a fi utile unei persoane care pregăteşte un act de terorism, în timp ce se afla într-o cazarmă din centrul Angliei, în 2021, şi că a pus în scenă o farsă cu bombă prin plasarea a trei canistre cu fire pe un birou. De asemenea, el este acuzat de obţinerea de informaţii care ar putea fi "direct sau indirect utile unui inamic". BBC a relatat că a fost acuzat că a strîns informaţii pentru Iran.
Parlamentarii opoziţiei au cerut răspunsuri cu privire la modul în care Khalife a reuşit să evadeze şi de ce nu a fost reţinut într-o închisoare de maximă securitate. Există, de asemenea, întrebări privind personalul şi procedurile de securitate ale închisorii.
Căutarea lui Khalife a presupus intensificarea controalelor de securitate în porturile şi aeroporturile britanice, ceea ce a dus la întîrzieri pentru pasageri.












