MESAJUL PRESEDINTELUI CATRE OPONENTII POLITICI
Alegeri anticipate! Acest Parlament nu mai reprezintă rezultatele votului din 24 februarie 2019
Președintele Igor Dodon susține că invitația la dialog pentru PAS și PPDA nu a însemnat formarea unei coaliții, ci o discuție de principiu: se va merge la alegeri parlamentare anticipate sau cele două formațiuni ”se leagă cu bandiții”.
În cadrul emisiunii ”Președintele răspunde”, șeful statului le-a transmis un mesaj Maiei Sandu și lui Andrei Năstase, că în curînd Vladimir Plahotniuc va ajunge și la partidele lor, care vor repeta soarta fracțiunii PDM, de unde grupul Candu-Șor a rupt mai mulți deputați.
”Ați refuzat propunerea la dialog, nimeni nu v-a invitat să facem coaliție. Mesajul a fost altul: nu vă legați cu bandiții, haideți să luăm o decizie de principiu, vedeți că cumpără deputați mai departe. Nu vă bucurați de acest lucru, mîine va lua (deputați) și de la voi, Plahotniuc nu întîmplător are deja 27, am spus, 23-24 Candu cu Șor și vreo trei-patru-cinici conserve oligarhice alde Reniță și alții, care stau la voi prin partide. El are deja aproape 30 de deputați și voi vă bucurați ca copiii din ”pesociniță” și bateți din picioare ”Ura” s-a mai dus un deputat de la PDM. Pe urmă se va apuca de voi și întrebarea e simplă: să avem o discuție ca între oamenii maturi și serioși, să vedem ce facem mai departe cu acest Parlament unde se cumpără și se vînd”, a spus Dodon.
Igor Dodon a declarat că, în calitatea sa de președinte, mesajul său către oponenții politici este următorul: alegeri anticipate într-o zi cu prezidențialele sau scrutin anticipat la începutul anului viitor, deoarece acest Parlament nu mai reprezintă rezultatele votului din 24 februarie 2019.
”Nu vă cheamă nimeni în coaliție, v-am văzut de ce sînteți capabili în coaliție anul trecut”, a menționat Dodon.
Sursa: a-tv.md