MESAJUL LUI IGOR DODON IN ZIUA ALEGERII CONDUCERII PARLAMENTULUI DE LEGISLATURA A XI-A
Astăzi, Legislativul alege conducerea Parlamentului de legislatura a XI-a. Tot astăzi, în Republica Moldova este marcată Ziua Constituției și se împlinesc 12 ani de la venirea la guvernare a Alianțelor pentru Integrare Europeană. Cu acest prilej, liderul PSRM, Igor Dodon, a venit cu un mesaj.
“Toate aceste evenimente sînt importante și pentru cetățeni, și pentru clasa politică. Și este simbolic faptul că după un deceniu și ceva de la victoria partidelor de dreapta, Moldova trece din nou printr-o experiență asemănătoare, ale cărei consecințe sînt la fel de imprevizibile, ca după succesul electoral al partidelor din AIE din 2009.
Deosebirea este că de această dată un singur partid de dreapta a obținut majoritatea mandatelor în Parlament, a preluat controlul asupra Președinției și va fi avea un Guvern subordonat în totalitate. La modul real, după 30 de ani de democrație, azi în Moldova s-a înfăptuit un monopol a dreptei asupra puterii în stat. Avem dictatura unui singur partid.
Multă lume, din țară și din diasporă, au dorit o asemenea schimbare cardinală a puterii. Așteptările din partea populației sune enorme, chiar mai mari decît in Iulie 2009. Vă amintesc că acum 12 ani, in iulie 2009, la putere în Moldova au venit partidele de dreapta din Alianța pentru Integrare Europeană, conduse de Filat, Plahotniuc, Ghimpu și alții. Știți foarte bine că acele Alianțe, AIE-1,AIE-2…, tot au fost expresia unor mari așteptări și a unei mari schimbări. Din păcate, „acea poveste de succes” s-a transformat rapid în coșmar adevărat: partidele de dreapta au adus cu sine mai multe nevoi decît soluții, s-a furat ca niciodată, iar consecințele negative ale guvernărilor din 2009 pînă în 2019 vor fi resimțite încă mulți ani înainte de către fiecare cetățean al Republicii Moldova.
Va repeta sau nu noua guvernare de dreapta, a partidului PAS, greșelile guvernărilor din AIE?
Noi am vrea să credem pe cuvînt intențiile lor de a fi onești, buni și eficienți în administrarea statului, de la cele mai mici problemele la cele mai grave cu care se confruntă Republica Moldova. Dar este important să vedem și fapte concrete, dincolo de vorbele frumoase ale colegilor din PAS și de la Președinție. Vremea promisiunilor bune a trecut, acum e vremea acțiunilor și a rezultatelor bune. Dar deocamdată ele întîrzie să vină, iar oamenii așteaptă. Oamenii au investit speranțe enorme.
De aceea, stimați colegi de la guvernare, ieșiți din febra campaniilor electorale, lăsați declarațiile fierbinți, lăsați lozincile și apucați-vă de treabă. Că este iarnă, că este vară, Moldova are nevoie zilnic de soluții, decizii și acțiuni politice și administrative. Aceste soluții trebuiau să fie implementate încă ieri, nu lăsate de pe o zi pe alta. Prețurile trebuiau luate sub control încă de ieri, ajutoarele sociale și sursele bugetare suplimentare trebuie identificate de urgentă. Procesul de recuperare a miliardului furat sub guvernările AIE trebuie să fie una din prioritățile primordiale ale noii guvernări.
Ați venit în Președinție și la Parlament cu un program electoral foarte ambițios – vrem să îl vedem în lucru. Aveți grijă să nu transformați marile așteptări într-o tot atît de mare dezamăgire.
Noi, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, sîntem o forță de opoziție responsabila care urmărește în primul rînd să fie respectată suveranitatea țării, securitatea economică, bunăstarea oamenilor, echitatea socială, relațiile externe echilibrate și valorile noastre creștinești, tradiționale. De aceea în activitatea noastră vom monitoriza extrem de precaut ce se întîmplă în aceste domenii și vom critica dur orice deviere nocivă pentru țară.
Fiindcă azi este și ziua Constituției consideram ca este necesar sa fie inițiate procedurile legale pentru a propune unele modificări la Constituție, despre care am vorbit și în campania electorală. Noi sîntem convinși că după 30 de ani de la Independență, Republica Moldova are nevoie de un șir de ajustări la Legea Supremă a statului, pentru a consolida unele articole constituționale care garantează suveranitatea, neutralitatea, valorile noastre și integritatea noastră ca stat și popor.
Noi credem că adevăratele fapte bune pentru Moldova se fac prin activitate consecventă și responsabilă în slujba statului, indiferent dacă ești la guvernare sau în opoziție. Și noi credem că și comuniștii și socialiștii au demonstrat pînă acum că pot fi consecvenți și responsabili. Așa vom fi și de acum încolo”, se arată în mesajul lui Igor Dodon.