MESAJUL DOAMNEI MAIA SANDU, PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA, IN CADRUL BRIEFINGULUI COMUN CU DOMNUL KLAUS WERNER IOHANNIS, PRESEDINTELE ROMANIEI
Stimate domnule Președinte Klaus Iohannis,
Mă bucur să mă aflu astăzi la București, împreună cu mai mulți colegi, și mă bucur că am reușit să fac această vizită în primul meu an de mandat, ca o confirmare în plus a legăturii speciale dintre Republica Moldova și România.
La 29 decembrie 2020, ați fost primul șef de stat care ne-a onorat cu prezența la Chișinău, după alegerile prezidențiale. Anunțam atunci, într-o Declarație comună, că după o perioadă lungă de îngheț Chișinăul și Bucureștiul revin la o relație firească, frățească și deschisă. Că pornim o nouă etapă în cooperarea bilaterală, acționînd împreună pentru realizarea obiectivelor comune.
În 2021, Republica Moldova a simțit mereu umărul României alături, care ne-a ajutat să trecem mai ușor prin crize, dar și să începem a construi un viitor mai bun.
Datorită României - și ca urmare a discuțiilor pe care le-am purtat cu Dumneavoastră în decembrie la Chișinău -, Republica Moldova a primit primele donații de vaccin anti-Covid-19. Donațiile ne-au permis să inițiem procesul de vaccinare deja la începutul lunii martie și să salvăm mii de vieți.
Astăzi, cu peste 500 de mii de doze oferite, gratis, România este cel mai mare donator de vaccin pentru noi, iar la ele se adaugă milioane de unități de echipamente de protecție. În primăvara anului 2020, medicii din România au venit să lucreze, cot la cot, cu colegii lor din Republica Moldova, în secțiile de Covid pline de pacienți. Mă bucur că am putut răspunde și noi, în această toamnă, cu un gest similar de solidaritate.
Tot datorită României, în primăvară, agricultorii noștri au primit 6000 de tone de motorină, care i-a ajutat să facă față mai ușor urmărilor secetei din 2020. Iar în această toamnă, în plină criză energetică, Guvernul României ne-a venit în ajutor, oferindu-ne păcură pentru a produce energie termică.
În numele tuturor cetățenilor Republicii Moldova, vă mulțumesc pentru acest sprijin semnificativ.
România a fost și rămîne susținătoarea noastră fermă pe plan economic, politic, diplomatic, cultural, educațional. Sprijinul oferit este resimțit de cetățenii noștri din toate regiunile - grădinițe și edificii culturale de nivel național, renovate sau construite din temelie; autobuze școlare donate de România; programe culturale, schimburi academice, ajutor pentru mass-media și pentru societatea civilă. Am sărbătorit împreună 100 de ani ai Teatrului Național din Chișinău, astfel subliniind unitatea culturală, istorică și lingvistică dintre țările noastre.
O importanță aparte o au investițiile românești în Republica Moldova, dar și deschiderea pieței românești pentru producătorii noștri. România este, de mai mulți ani, partenerul nostru comercial cel mai important. Spre România merg cele mai multe dintre exporturile noastre. Ne dorim mult ca acest parteneriat să crească, iar noi vom avea grijă, inclusiv prin reformele în justiție, să facem din Republica Moldova un loc sigur și atractiv pentru investiții.
Aici vreau să transmit un mesaj pentru investitorii din România: Republica Moldova se schimbă, statul nostru va deveni mai eficient, mai transparent, mai prietenos cu afacerile, așa că vă așteptăm să veniți în Republica Moldova.
Stimate domnule Președinte,
De-a lungul anilor, Chișinăul și Bucureștiul au făcut multe lucruri bune împreună și sînt convinsă că putem face și mai multe. Astăzi mă aflu la București pentru a reafirma această relație consistentă dintre țările noastre și pentru a trasa noi obiective pentru cooperarea bilaterală.
Vreau să salut, cu acest prilej, faptul că astăzi miniștrii de Externe ai țărilor noastre au semnat o nouă Foaie de parcurs privind domeniile prioritare de cooperare dintre Republica Moldova și România. Asistăm, astfel, la o relansare a mai multor proiecte strategice.
Salut și semnarea, de către miniștrii Educației, a Acordului privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice. Este un document mult-așteptat de absolvenții din Republica Moldova.
Un aspect important, de care depinde viitorul Republicii Moldova, este securitatea energetică. În context, salutăm finalizarea gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău. De la 1 octombrie, acesta a devenit funcțional și și-a dovedit utilitatea în criza energetică din octombrie.
Următoarea prioritate de pe agenda noastră comună este interconectarea sistemelor de energie electrică - un proiect strategic pentru Republica Moldova. Pentru linia Isaccea-Vulcănești- Chișinău lucrările vor începe foarte curînd.
Rămînem interesați în realizarea proiectului de interconexiune pentru liniile electrice Suceava-Bălţi. Susținem, totodată, intrarea companiilor de electricitate din România pe piața Republicii Moldova, fapt care va stimula concurența pe o piață dominată încă de monopoluri.
Un alt proiect foarte important pentru noi este construcția podului rutier peste Prut la Ungheni. El ne va conecta mai ușor atît de Iași, cît și de autostrada ce va lega estul României de Uniunea Europeană. Proiectul de Acord a fost deja elaborat de partea română și sperăm că ne vom mișca rapid și în ceea ce privește construcția sau renovarea altor poduri peste Prut - este în beneficiul economiei, dar și al oamenilor de pe ambele maluri.
Avem o oportunitate unică să avansăm rapid pe implementarea acestor, dar și altor proiecte de importanță majoră pentru Republica Moldova și care ne vor apropia și mai mult. Și sîntem convinși că vom reuși.
Avem o cooperare foarte bună între Republica Moldova și România și există foarte multă deschidere din partea autorităților din ambele țări pentru ca această relație să aducă beneficii cetățenilor noștri. Avem toate pîrghiile ca să construim un parteneriat puternic și reciproc avantajos, care ne va ajuta să depășim criza sanitară și criza economică, generată de pandemie, va oferi soluții pentru problemele oamenilor, va crea oportunități de creștere și ne va apropia și mai mult.
Contăm și de acum încolo pe sprijinul României în plan bilateral, dar și pe vocea ei importantă în cadrul Uniunii Europene. Integrarea europeană este un obiectiv major al Republicii Moldova, pe care îl putem atinge și cu susținerea prietenilor noștri de la București. Parteneriatul strategic pentru integrare europeană dintre Republica Moldova și România ne va ajuta să atingem mai rapid acest obiectiv, în interesul cetățenilor noștri.
Ne aflăm într-un moment unic din punct de vedere politic la Chișinău, iar de la București avem un mesaj puternic de sprijin pentru Republica Moldova. Există toate premisele pentru a obține rezultate istorice în relația noastră și pentru ca următorii ani să fie cei mai buni și mai de succes în relația dintre țările noastre.
Vă mulțumesc.
Bucureşti, 23 noiembrie 2021