Adesea scriitorii se întîlneau la Dragosloveni (o fac și acum), județul Vrancea, Vara, sub răcoarea bolții de vie, la conacul lui Vlahuță. De fapt, în casa lui Vlahuță, Caragiale era un subiect permanent. O telegramă sosită de la Berlin de la Caragiale, îl ruga pe Vlahuță să-i cumpere o masă de scris, voia să scrie în liniște. Vorba poetului: ”Cu perdelele lăsate/ Șed la masa mea de scris”.

Doamna Vlahuță, gazdă primitoare, discretă, o admiratoare fără rezerve a lui Vlahuță și a prietenilor acestuia, se grăbi să-i cumpere masa lui Caragiale, o masă albă de brad (deși masa a fost de tei), pe sufletul dramaturgului.

Caragiale sosi de la Berlin la Dragosloveni cu o mare poftă de scris. Voia să mai scrie o piesă de teatru (Titircă Sotirescu et comp). Dorința aceasta îl stăpînea atît de tiranic, încît le spunea unor confrați că piesa e gata. Aici era liniște, putea să se concentreze. N-apucă însă să scrie decît un rînd și călimara cu cerneală se răsturnă, pătînd mîndrețea de scîndură netedă și albă. Atunci maestrul se sculă repede și supărat, n-a mai scris nimic. I-a fugit toată inspirația. I s-a părut că e un semn rău. Ca să se răzbune, luă tocul și scrise: ”Toate meseriile necurate lasă pete”.

Cînd se adunară toți ai casei, începură să rîdă. Caragiale rămase trist și își ceru scuze. De atunci toți scriitorii care se ospătau la această masă, în diferite ocazii au lăsat cîte o amintire. Unii au lăsat cîteva rînduri, alții numai o iscălitură, pictorii, printre care și Nicolae Grigorescu, cîte o schiță.

Șt. O. Iosif a scris:

„O pată nu-i un lucru tocmai mare

Cînd te numești maestrul Caragiale;

Și soarele le are pe-ale sale,

Dar pentru-aceea tot rămîne soare.”

Octavian Goga a lăsat o reflecție: ”Picăturile de cerneală pe masa unui scriitor sunt ca picăturile de sînge pe cîmpul unei lupte.

Jean Bart a exclamat în versuri:

O pată! S-a găsit o pată

Unui maestru nepătat,

„O pată!”- strigă răutatea

Și toți s-o vad-au alergat;

Domol, domol, iubiții mei,

Nu vă grăbiți la răfuială.

Căci e… o pată de cerneală

Pe masa lui de tei.”

Sunt o mulțime de însemnări pe masa aceasta. Bunul prieten al lui Caragiale, Alexandru Vlahuță, a păstrat-o cu sfințenie. Ea a rămas ca o amintire scumpă marelui dispărut.

De atunci, această masă tronează la loc de cinste în muzeul memorial Vlahuță de la Dragosloveni, numindu-se Masa lui Caragiale.

(Din relatările lui Victor Eftimiu; preluare: Ion Ionescu Bucovu)

Foto: De la stînga spre dreapta: George Coşbuc – d-na Vaida-Voievod – dr. Ciuta (Bistriţa) – Alexandru Vaida-Voievod – I.L. Caragiale (Karlsbad, 1911)