Marți, rușii au anunțat că au distrus 30 de drone ucrainene în apropierea frontierei

Armata rusă a anunţat, Marţi, că a distrus, în cursul nopţii, 30 de drone ucrainene în regiunile de frontieră Voronej şi Belgorod, unde, potrivit autorităţilor locale, o femeie a fost ucisă, transmit AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

”În timpul nopţii, în cursul unei tentative a regimului de la Kiev de a comite atacuri teroriste cu drone aeriene pe teritoriul Federaţiei Ruse, sistemele de apărare antiaeriană au interceptat şi distrus 29 de drone în regiunea Belgorod şi o dronă în regiunea Voronej”, a transmis Ministerul Apărării, într-un comunicat pe Telegram.

”Din nefericire, o locuitoare civilă a fost ucisă în satul Belovskoie din regiunea Belgorod”, a anunţat guvernatorul Viaceslav Gladkov, precizînd că este vorba despre ”o femeie în vîrstă a cărei casă a fost vizată direct de o dronă”.

Potrivit guvernatorului, alte şase persoane au fost rănite pe teritoriul regiunii, iar zeci de locuinţe şi maşini au suferit avarii.

Duminică, un atac cu rachete în Crimeea, peninsula anexată de Rusia în 2014, a făcut cel puţin patru morţi, printre care doi copii, şi peste 150 de răniţi, conform autorităţilor locale.

Ucraina, confruntată cu ofensiva rusă de peste doi ani, replică în mod regulat atacînd regiuni din Rusia şi vizînd mai ales instalaţii energetice, adaugă AFP.

 

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40