Marți, rușii au anunțat că ar fi doborît în Ucraina o rachetă americană GLSDB

Ministerul rus al Apărării a anunţat, Marţi, că a doborît o rachetă americană GLSDB, prima confirmare că Ucraina a primit din partea SUA astfel de muniţii, care au raza de acţiune cea mai mare dintre toate proiectilele furnizate oficial de Occident Armatei ucrainene pentru a o susţine în războiul cu Rusia, transmit agenţiile Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

„Apărarea antiaeriană (…) a doborît 18 rachete ale sistemului HIMARS şi o rachetă ghidată GLSDB”, a indicat Ministerul rus al Apărării în comunicarea sa zilnică despre evoluţia campaniei militare în Ucraina. Anunţul menţionează că racheta a fost doborîtă în ultimele 24 de ore, fără a preciza zona.

Statele Unite au anunţat, la începutul lunii Februarie, că vor include în ajutorul militar oferit Ucrainei şi bombe cu diametru mic lansate de la sol (Ground Launched Small Diameter Bombs – GLSDB). Acestea sunt rachete cu aripi rabatabile care planează către ţinte aflate la o distanţă de pînă la 150 de kilometri şi pot fi lansate cu lansatoarele multiple de rachete primite deja de Ucraina de la aliaţii săi occidentali.

Această nouă armă implică creşterea substanţială faţă de raza de acţiune de 80 de kilometri a rachetelor lansate cu sistemele HIMARS şi poate acoperi practic tot teritoriul ucrainean ocupat de trupele ruse, cu excepţia Crimeii, forţînd eventual Moscova să-şi mute depozite de muniţii şi alte instalaţii militare mult mai departe de linia frontului, probabil chiar direct pe teritoriul rus.

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
05.11.24 - 00:02
04.11.24 - 16:28
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40