Marți, miniştrii de Externe din UE vor discuta despre detensionarea situaţiei şi securitatea în Orientul Mijlociu

Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a convocat o reuniune prin videoconferinţă a miniştrilor de Externe din UE pentru Marţi, în contextul în care atacul fără precedent al Iranului asupra Israelului alimentează temerile privind un război mai larg în Orientul Mijlociu, relatează DPA şi EFE, potrivit Agerpres.

"Obiectivul nostru este să contribuim la detensionarea situaţiei şi securitatea regiunii", a transmis Duminică şeful politicii externe a UE, într-o postare pe reţeaua X, fostă Twitter.

Anterior, tot într-o postare pe X, Borrell a condamnat "ferm" atacul "inacceptabil" lansat de Iran împotriva Israelului. "El constituie o escaladare fără precedent şi o ameninţare gravă la adresa securităţii regionale", a adăugat el.

Pentru prima dată în istoria Republicii Islamice, Iranul şi-a atacat direct inamicul israelian, în cursul nopţii de Sîmbătă spre Duminică.

Atacul a fost o răzbunare pentru uciderea unor ofiţeri iranieni de rang înalt în Siria, într-un presupus atac aerian israelian la începutul acestei luni.

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40
02.11.24 - 13:26