«Să nu abordăm chestiunea glotonimului «limba română» separat de cea a etnonimului «popor român», pentru că elementul de bază asupra căruia se va da BĂTĂLIA CEA MARE – popor român, iar nu moldovenesc».
Iu.Roşca.

De o bucată de vreme sau, cum zic românii, de ani buni, anumiţi autori în ipostază de superintelectuali, «bine şcoliţi», cum crede Iu.Roşca, se arată tare preocupaţi, ba chiar alarmaţi, de «războiul identitar», care, în închipuirea lor înfierbîntată, bîntuie Moldova, avînd tendinţe apocaliptice. Iu.I.Roşca socoate «că Republica Moldova este devastată de un «război identitar» (?) de proporţii...». Război înseamnă, la origine, «ucidere, jaf», «bătalie», «conflict armat» între două tabere. Aţîţătorul unui război, fie «identitar», se numeşte agresor.

Cine oare şi cînd a aţîţat în Republica Moldova «războiul» asupra naţiunii moldoveneşti, împotriva limbii moldoveneşti, împotriva Istoriei Moldovei - într-un cuvînt: împotriva conştiinţei de sine naţionale a moldovenilor, împotriva Statului Moldovenesc - atacuri mîrşave acoperite, ca mîţa cu laba, cu o perdea mînjită «identitar»?!

...Moldovenii, de cînd s-au zămislit, de prin veacul al XIII-lea, au trăit, cînd mai bine, cînd mai rău, au făcut casă comună împreuna cu alte neamuri, pe aceleaşi tărîmuri - din Carpaţi pînă în stînga Nistrului. Niciodată nu au avut scandaluri sau ciocniri cu conlocuitorii de alte limbi ori de altă credinţă: rusini/ucraineni, unguri (ceangăi), nemţi (saşi), mai tîrziu cu găgăuzii şi bulgarii...

Pînă la 30 iunie 1990...

La 1989, folosindu-se de împrejurări, moldovenii de la mic la mare, de la opincă pînă la vlădică, au ieşit în piaţă însufletiţi de o vrere şi un gînd: «Limba moldovenească - limbă de stat! Unire, moldoveni!». «A fost pentru prima şi ultima dată în istorie, cînd inimile tuturor moldovenilor, inclusiv ale intelectualităţii, «băteau la fel».

Ţinînd cont de vrerea poporului, de convingerile ferme ale membrilor Uniunii scriitorilor (Hotărîrea din 16.03.1989), sprijinită de alte uniuni de creaţie;

luînd în consideraţie poziţia ştiinţifică fermă a Institutului de Limbă şi Literatură (Hotărîrea din 24.04.1989);

avînd în vedere voinţa şi cererea, exprimate unanim de forul academic (Hotărîrea Adunării generale a membrilor Academiei de Ştiinţe din 12.05.1989);

Sovietul Suprem al RSS Moldoveneşti a adoptat la 31 august 1989 Legea cu privire la statutul limbii de stat a RSS Moldoveneşti, care a consfinţit limba moldovenească - limbă oficială a Statului Moldovenesc».

Recensămîntul din 1989 a stabilit că majoritatea covîrşitoare a cetăţenilor Moldovei - 2 794 749 se ştiau de moldoveni, 64,5% din întreaga populaţie; 95,4% din aceştia şi-au numit limba maternă - moldovenească. În procesul recenzării din1989 numai 2 477 (0,1%) din locuitorii Republicii Moldova s-au declarat «români».

Aceasta era la 30 iunie 1990 situaţia etnică şi lingvistică în ţara, pe care fondatorii ei – moldovenii au numit-o Moldova.

La 30 iunie – 1 iulie 1990 a avut loc Congresul II al Frontului (împotriva cui? – V.S.) Popular din Moldova (pe atunci), care

a dezbinat societatea moldovenească,

a distrus integritatea teritoriului naţional moldovenesc (în urma incidentului sîngeros de la Dubăsari, «поход фронтистов на гагаузов», năvălirii criminale asupra Benderului ş.a.),

a adus populaţia la cea mai neagră sărăcie, la cea mai umilitoare mizerie,

iar din 2005 a pus Statul Moldovenesc la cheremul politic, ideologic şi economic al neofanarioţilor români.

Perioada de la Congresul II al Frontului... lui Iu.Roşca pînă la tîmpeniile prezidenţiale ale lui Mişa Ghimpu - Timofti va rămîne cea mai înjositoare şi rusinoasă în istoria Moldovei.

La al II-lea congres al său (30.06 – 1.07.1990) Frontul Popular din Moldova (ulterior PPCD) a adoptat rezoluţia Cu privire la repunerea în drepturi a etnonimului «popor român» şi a glotonimului «limba română», declarînd agramat şi ridicol cum că «vehicularea etnonimului «popor moldovenesc» şi a glotonimului «limba moldovenească»... a fost operată în scopul deznaţionalizării românilor (înexistenţi! – care, pe deasupra, mai erau şi «basarabeni» – V.S.) şi creării unei pseudoştiinţe, pentru a justifica anexarea pămînturilor româneşti (de cînd?! – V.S.) la Rusia...».

Tot atunci «frontiştii» românounionişti au propus Parlamentului «să schimbe denumirea formaţiunii statale româneşti (?) de la răsărit de Prut, numind-o oficial REPUBLICA ROMÂNĂ MOLDOVA» (Act de identitate, 1995. P. 26).

După ce s-a debarasat de rivali (Dolganiuc, Mocanu..., ultimul Cubreacov), Iu.I.Roşca s-a apucat vîrtos să-şi motiveze teoretic (prin retipărirea declaraţiilor sale) şi practic (prin scoaterea elevilor şi tineretului în străzi) lozincile sale. Din martie 1993 pînă în ultima vreme Iu.Roşca de 5 ori a retipărit, inclusiv în Ieşirea din întuneric (1995. P. 42 – 44), Exerciţii de luciditate (2000. P. 7 – 8) manifestul Chestiunea glotonimului nu poate fi abordată separat de cea a etnonimului, prin care chema şi îşi cheamă acoliţii «să nu abordăm chestiunea glotonimului «limba română» separat de cea a etnonimului «popor român», atenţionînd că «elementul de bază asupra căruia se va da bătalia cea mare – popor român, iar nu «moldovenesc».

Despre faptul că în Moldova trăiesc mai bine de 3 000 000 de cetăţeni, care de 700 de ani au şi manifestă voinţa şi convingerea că sînt moldoveni, de drepturile lor, despre credinţa lor în a fi ceea ce au fost, sînt şi vor fi în manifestul de atîtea ori cu încăpăţinare repetat de Iu.Roşca – nici pomeneală.

Încercarea jurnalistului tare românesc, «ordenonoseţul» N.Negru de a aminti un adevăr – «faptul incontestabil că numai O PARTE a basarabenilor (sic!) se numesc «români» şi-şi numesc limba lor «română», l-a scos din sărite pe Iu.Roşca, «pentru că a declara existenţa unei părţi «conştiente» (ghilimele – Iu.R.) de români, acceptînd că cealaltă parte se poate numi la fel de bine moldoveni..., înseamnă a face jocul adversarului... Înseamnă a acredita teoria potrivit căreia omul este «liber» (ghilimele – Iu.R.) să-şi aleagă orice naţionalitate, pe care şi-o adoptă sau şi-o recunoaşte», teorie înţeleasă de Iu.Roşca ca «impunere sub paravanul unor «norme democratice» (ghilimele – Iu.R.). Astfel Iu.I.Roşca respinge «teoria potrivit căreia omul este liber să-şi aleagă naţionalitatea», persiflează «normele democratice».

Surprinzător lucru: cu toate că întreaga sa operă «ştiinţifică» este consacrată sforţărilor de Ieşire din întuneric (1995), trudă chinuitoare sprijinită şi prin Exerciţii de luciditate (2000), de alte opuri, Iu.Roşca a rămas, ca la începuturi, întunecat di tăt pînă în august 2012. Această situaţie dramatică o recunoaşte chiar Iu.I.Roşca personal. Iată ce publică Săptămîna la 10 august 2012, evidenţiind mărturisirile zguduitoare ale lui Iu.I.Roşca. După 20 de ani, la 2 august 2012, în cadrul emisiunii Fabrica, Iurie Roşca a spus tranşant:

« - Ne cantonăm într-o zonă a infantilismului intelectual, a etnocentrismului, a abordării primitive a problemei naţionale... Foarte mulţi ani m-am ocupat de tema aceasta. Am studiat vagoane de cărţi pe subiectul ăsta (corect: acesta - V.S.). Concluzia este foarte simplă. Etnolingvistic sîntem aceeaşi unitate etnolingvistică (sic!), este aberant s-o conteşti, însă mentalitatea este diferită şi cu asta... basta. Mentalitatea este diferită şi asta este o chestiune fundamentală. Două sute de ani de trai separat au impus deosebirea de mentalitate. Şi aceasta nu se şterge nici în 24 de ore, nici în 20 de ani. Asta nu e nici de bine, nici de rău: asta este o chestiune fundamentală».

Iu.I.Roşca, ca de obicei, păcăleşte publicul, declarînd că «a studiat vagoane de cărţi» pînă s-a dumerit. (Nu credem că e atît de tunchit). Dînsul s-a născut şi s-a format într-un mediu etnolingvistic şi etnopsihologic moldovenesc... Mai tîrziu, dus de cap de alţii, ameţit de alte vînturi, şi-a închipuit că a nimerit în altă «mentalitate», ca în august 2012 să-şi dea seama că a dat cu oiştea în gard.

Curios, cu ce erau încărcate vagoanele «intelectuale» ale lui Iu.I.Roşca?! Truismele care l-au trăsnit pe Iu.I.Roşca abia în august 2012 sînt ştiute demult, tare demult...

De notat: cu toată străluminarea fundamentală a lui Iu.I.Roşca, dînsul nu a anulat măcar o virgulă din numeroasele rezoluţii, declaraţii, proteste, hotărîri antistatale antimoldoveneşti.

Ieşirea din făţărnicie a lui Iu.I.Roşca încă n-a purces... Să-l ajute Dumnezeu...

V. STATI,doctor în ştiinţe filologice