Cine, în realitate, își bate joc de Constituție și de Statul Republica Moldova?

Războiul pe care Maia Sandu l-a declarat Constituției și Parlamentului, cu susținerea Curții Constituționale (CC), a Ambasadei SUA, Delegației UE și a ”finanțatorului prezidențial” Fundația Konrad-Adenauer-Stiftung, a atins cote dintre cele mai primejdioase. Din cauza unor omisiuni legislative, CC este, efectiv, un Stat în Stat – nu este supusă nici unei evaluări independente, nu răspunde în fața nimănui și nu poate fi demisă de către nici o autoritate de Stat, în corpore sau individual (cîte un judecător abuziv). Paradox absolut: CC nu poate fi demisă decît de ea însăși ori președintele CC poate decide demiterea unui judecător devenit incompatibil! În consecință, CC are absolut toate atributele unui dictator absolut.

Demn de reținut este faptul că judecătorii CC sunt votați în Parlament. Ei nu sunt aleși de popor așa cum sunt aleși deputații. Cu toate acestea, CC poate decide abuziv dizolvarea Parlamentului ales legal de către popor, dar Parlamentul majoritar nu-i poate demite pe judecătorii CC deveniți incompatibili și pe care i-a votat anterior. În toată istoria ei, CC a acționat ca un veritabil dictator constituțional de două ori – prima dată în timpul regimului Plahotniuc, iar a doua oară de cînd a devenit Sandu președintă, iar președinta CC Domnica Manole a considerat că e oportun să i se subordoneze.

Vineri, 23 Aprilie, majoritatea parlamentară și-a retras votul pentru Domnica Manole, votînd în favoarea unui înlocuitor al acesteia. Cum s-a ajuns pînă aici, se știe – Manole împreună cu alți doi judecători au decis că există circumstanțe ca Sandu să dizolve Parlamentul. Asta în condițiile în care există o majoritate parlamentară calificată; Sandu a simulat o primă nominalizare la funcția de premier; a simulat, iarăși, consultări cu grupurile parlamentare fără să pună în discuție o nouă nominalizare, dar imediat a înaintat candidatura lui Grosu, fără consultări cu majoritatea parlamentară. Despre cazul bizar, brutal și grosolan al Marianei Durleșteanu nici nu mai e cazul să vorbim!

Despre toate aceste abuzuri constituționale, dar și despre faptul că nu au fost epuizate absolut toate căile de nominalizare a unui premier în contextul existenței unei majorități parlamentare, CC și Manole nu au ținut cont, nu au luat notă constituțională absolut obligatorie. În stil dictatorial, Manole a decis că e constituțional ca Sandu și doar 15 deputați pot provoca dizolvarea Parlamentului și alegeri anticipate. Ultimul act al aceste mascarade dictatoriale se va juca Miercuri, 28 Aprilie, cînd CC a Domnicăi Manole, în chip de savant epidemiolog, va decide dacă starea de urgență e constituțională. Crede cineva că Manole va ține seamă de realitatea că în Țări mari ca Australia, Italia, China, Canada, SUA etc. au fost și sunt impuse carantine totale doar din cauza apariției UNUI SINGUR OM contaminat cu coronavirus?

Dar să revenim la cazul Manole în raport cu Parlamentul! Ea a devenit judecător al CC în urma unui compromis politic, fiind susținută de către Andrei Năstase pentru că a participat la protestele organizate de Platforma DA. Acest compromis s-a impus în contextul alianței parlamentare dintre PSRM, PAS și PPDA. A fost, deci, un vot politic, nu unul pe criterii de integritate. La acea vreme, Manole a fost contestată aprig de către PAS, prin Olesea Stamati, fostă ministru al Justiției în Guvernul Sandu, care le-a scris membrilor CSM să nu o desemneze în funcția de judecător al CC din motive ce țin de integritatea sa. Aici putem vorbi despre dosarele instrumentate de Manole și pierdute la CEDO, pentru care Țara a plătit despăgubiri însemnate, despre favoritisme în emiterea unor Hotărîri, despre faptul că s-a înscris la toate cele trei concursuri organizate de Parlament, Guvernul Sandu și CSM pe care le-a pierdut, precum și despre episodul ”magic” prin care, într-un final, prin decizii politice de compromis, a fost admisă la concursul organizat iarăși de către Parlament pentru funcția de judecător al CC, chiar dacă a obținut o notă destul de mică în comparație cu alți candidați.

Nemaiexistînd contextul de compromis politic de atunci, actuala majoritate parlamentară are toate motivele să denunțe înțelegerea prin care a votat pentru Manole doar pentru că a participat la protestele Platformei DA. Manole nu mai este ”parte politică” a unei alianțe de guvernare. În plus, promovată inițial de către Năstase, Manole a căzut, iarăși, testul moralității prin supușenia față de Sandu. După ce Vineri, 23 Aprilie, majoritatea parlamentară și-a retras votul pentru Domnica Manole din cauza caracterului captiv al CC, Ambasada SUA, Delegația UE și alți oficiali europeni au sărit ca arși în apărarea Domnicăi Manole și a actualei CC.

Ținînd seamă de cele arătate mai sus, întrebăm: De ce oficialii occidentali nu au protestat împotriva desemnării Domnicăi Manole în funcția de judecător și, mai apoi, președinte al CC, dată fiindu-i biografia profesională controversată, lipsită de integritate? De ce oficialii occidentali nu s-au sesizat în privința puterilor discreționare ale CC, mai ales după abuzurile acestei Curți în regimul Plahotniuc, în contextul vidului legislativ deja amintit? Le convine resuscitarea ciclică a unor astfel de abuzuri ale CC în funcție de preferințele domniilor lor față de o anumită guvernare? De ce acești oficiali occidentali acceptă ca un grup minoritar de 15 deputați să sfideze Constituția și să provoace alegeri anticipate doar pentru că așa vrea Sandu, care este finanțată și sfătuită de către Fundația Konrad-Adenauer-Stiftung?

Li se pare democratic și legal ca Sandu să creeze un precedent prin care orice Președinte nou ales ”să aibă dreptul constituțional” ca să dizolve un Parlament ales și învestit constituțional doar pentru că nu îi este favorabil și să provoace alegeri anticipate? Admit o astfel de practică și în Țările domniilor lor? Oare oficialii occidentali nu mai țin minte că Sandu, în calitate de membră a Guvernului, a votat pentru acoperirea furtului miliardului din contul cetățenilor?

Neținîndu-se, deja ”tradițional”, cont de realitățile concrete de aici, de opțiunile și aspirațiile autentice ale majorității moldovenilor, nu cumva UE, SUA și Fundația Konrad-Adenauer-Stiftung vor să mențină Statul Republica Moldova în chip de monedă de schimb, subiect de negocieri, de intimidare ori presiuni în raport cu diferendele pe care le au cu Rusia?

Mihai CONȚIU