Paradoxuri moldovenești, limite și ne-limite

Mihai CONȚIU

Ca român nativ, îmi iubesc Țara ca pe propria-mi familie, respectîndu-i cu sfințenie legile și Constituția, chiar dacă, pe alocuri, nu sunt de acord cu multe. Dobîndind cetățenia moldovenească, am depus jurmămînt oficial de credință față de Republica Moldova. Acest jurămînt este poate și mai sacru decît credința în Țara de origine. Spun aceasta pentru că am semnat un jurămînt față de Țara mea  de adopție prin care m-am obligat să n-o trădez niciodată, indiferent de ”chipurile trădării”. Am și marele noroc că nu sunt politician!

După cîștigarea Președinției de către Maia Sandu, problema care se pune este: Ce fel de Președinte e Sandu? Este Președinte sau guvernator al Republicii Moldova din partea României? Pun astfel chestiunea întrucît Sandu are și cetățenie română, deci a depus jurămînt de credință față de România, urmînd ca, la învestirea în funcția de Președinte al Republicii Moldova, să depună jurămînt de credință și față de Statul Republica Moldova. Care din aceste două jurăminte are prioritate, dat fiind faptul că ambele sunt sacre?

Pentru a se înțelege mai bine paradoxul moldovenesc în care e plasată Sandu, voi oferi două exemple. Marele actor francez Gérard Depardieu și-a luat cetățenia rusă dintr-un motiv meschin, vulgar – a devenit furios pe Fiscul francez pentru că îi impozita excesiv averea de milioane. Acum să ne imaginăm că Gérard Depardieu ar dori să candideze la Președinția Franței sau cea a Federației Ruse! Bineînțeles că nu l-ar vota nici francezii și nici rușii. Cum ar fi privită Franța în UE, NATO ori ONU cu un Președinte care are cetățenie rusă? Cum ar fi privită Rusia de ruși și întreaga comunitate internațională cu un Președinte francez sub al cărui control se află inclusiv ”servieta nucleară”? La fel s-ar pune problema și în cazul celui de-al doilea exemplu, care e dat de actorul american Steven Seagal. Cel puțin Seagal nu și-a luat cetățenie rusă din motive meschine ci de ordin afectiv – un bunic de pe linia tatălui său este născut în una dintre regiunile Rusiei, care în prima jumătate a secolului XX a plecat în SUA.

În consecință, e logică și, mai ales, legitimă interdicția deținerii a două sau mai multe cetățenii pentru cei care candidează la Președinția Țării? Maia Sandu a depus jurămînt de credință față de România. Pentru România, Republica Moldova este ”cel de-al doilea Stat românesc”, adică ”un teritoriu pierdut pe care vrea, mai devreme sau mai tîrziu, să-l recucerească, să-l alipească la așa-zisa Patrie Mamă”. La ceremonia de învestire în funcția de Președinte, Maia Sandu va depune următorul jurămînt de credință, care este al doilea din viața ei: “Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea propăşirii Republicii Moldova, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a Moldovei”.

Prin urmare, Sandu se află într-o dilemă ale cărei profunzimi nu cred că le poate pătrunde nici ea. Cum va apăra ea ”unitatea şi integritatea teritorială a Moldovei” în raport cu pretențiile României, față de care a depus jurămînt de credință? În mod absolut inevitabil, vă asigur, Sandu va fi pusă în mai multe situații în care va fi nevoită să încalce grav ambele jurăminte, momente dominate de sperjur, sacrilegiu și trădare de Țară. Intuindu-i bine caracterul și lipsa de scrupule, am convingerea că nu se va sinchisi de inevitabilele desacralizări la care, voluntar, va recurge cu dispreț, aroganță și ignoranță.

Cu timpul, vom afla cărei atribuții îi va da prioritate – celei de Președinte al Republicii Moldova, sau celei de ”guvernator pentru Basarabia al României” sub acoperirea funcției prezidențiale! Indiferent de situația în care se va plasa, iar aici e vorba despre o predicție dată de realitățile concrete, viitorul ei și al susținătorilor pe care îi are, precum și, inevitabil, al Țării, pe termen scurt, va fi trist, iluzoriu și extrem de tensionat!