MAIA SANDU: PENTRU A PASTRA RENUMELE DE TARA AGRARA TREBUIE MODERNIZAT SECTORUL AGRICOL

Pentru a păstra renumele de țară agrară, pe care Republica Moldova l-a cîștigat de ani buni, și a-l face să lucreze în beneficiul țării, trebuie să fie modernizat sectorul agricol. „Să investim în tehnologii, pentru a face agricultura mai durabilă și mai rezistentă la schimbarea climei, și să creștem industria de prelucrare pentru a răspunde nevoilor agricultorilor”, a declarat președinta Maia Sandu, într-un mesaj de felicitare cu prilejul Zilei Lucrătorului din Agricultură și Industria de Prelucrare, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Președinției, procesul de modernizare a agriculturii nu va fi un proces simplu nici pentru stat, nici pentru fermieri, a spus Maia Sandu, fiind nevoie și de investiții, și de oameni dedicați pentru a reuși. „Este singura cale pentru a avea o agricultură care să răspundă standardelor actuale de calitate, să exporte pe marile piețe ale lumii, iar astfel să fie mai profitabilă și să asigure bunăstarea angajaților săi. Sînt convinsă că putem să parcurgem acest drum împreună”, a declarat șefa statului.

Ea a transmis un omagiu și gînduri de recunoștință tuturor celor care lucrează pămîntul. „Dacă, astăzi, ne putem bucura de o bucată de pîine pe masă, este datorită efortului și sacrificiului dumneavoastră”. Potrivit șefei statului, oamenii din multe țări știu și apreciază gustul merelor și prunelor din Republica Moldova, nucile moldovenești pot fi găsite pe rafturile celor mai mari magazine europene, iar vinurile cîștigă medalii la cele mai importante concursuri mondiale.

Ziua lucrătorului din Agricultură și Industria de Prelucrare este marcată în a patra duminică a lunii noiembrie.

Sursa: IPN