MAIA SANDU INSISTA PE DIZOLVAREA PARLAMENTULUI

Președintele Republicii Moldova a sesizat Curtea Constituțională pentru constatarea circumstanțelor constituționale de dizolvare a Parlamentului. Despre aceasta a anunțat șeful statului, Maia Sandu, după consultările cu fracțiunile și grupurile parlamentare. Președintele spune că este de competența CC de a constata aceste circumstanțe. 

„Dacă CC va spune că există circumstanțe voi dizolva parlamentul și vom merge la judecata oamenilor”, a declarat Sandu. 

Președintele este de părere că există toate circumstanțele pentru ca actualul parlament să fie dizolvat. În context, președinta a precizat că Legislativul a eșuat să aleagă un Guvern din două încercări și au trecut 45 de zile de la prima solicitare, iar de la demisia fostului prim-ministru Ion Chicu - mai bine de trei luni.

„Ca și experții în drept constituțional consider că sînt întrunite circumstanțele legale pentru dizolvarea Parlamentului”, a menționat președintele. 

Șeful statului este nemulțumită în continuare de activitatea acestui legislativ și nu crede în sinceritatea deputaților din actuala legislatură. Mai mult, Maia Sandu îi acuză pe aceștia că votează legi împotriva cetățenilor țării. 

„Acești deputați promovează în funcție judecători care au nedreptățit mulți oameni și au prejudiciat bugetul statului de zeci de milioane de lei. Acești deputați se opun programelor de asistență externă de care are nevoie economia și sectoarele afectate de pandemie. Acești deputați protejează grupările corupte sărăcind țara și mai mult. Acești deputați nu caută souții pentru oameni, dar își rezolvă propriile probleme”, a declarat Maia Sandu. 

Sursa: sputnik.md

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40