MAIA SANDU DESPRE RETINEREA EX-DEPUTATILOR: NU DAU INDICATII PENTRU JUSTITIE

Președintele Maia Sandu susține că nu a dat și nu dă indicații pentru justiție. În același timp, toți cunosc despre actele de corupție care s-au înfăptuit în trecut și pentru aceste acte de corupție trebuie să se răspundă. Astfel a comentat Maia Sandu reținerea a cinci foști deputați, unul dintre care a acuzat-o că reținerea are loc la indicația ei, transmite IPN.

„Ceea ce fac eu este să sprijin reformele, inclusiv să contribui la obținerea sprijinului ca noi să putem să facem ordine în justiție, așa încît să avem siguranța cu toții că lucrurile care se întîmplă acolo sînt făcute conform legii. În același timp, cunoaștem despre actele de corupție care s-au înfăptuit în trecut și pentru aceste acte de corupție trebuie să se răspundă. Chemarea mea către justiție este să respecte buchea legii, să-și facă treaba bine, fără abuzuri. Să-și facă treaba pentru că aceasta așteaptă cetățenii – ca cei care au comis abuzuri să fie sancționați”, a declarat președinta Maia Sandu, răspunzînd la întrebările presei în cadrul unui briefing.

Miercuri au fost reținuți cinci foști deputați: Sergiu Sîrbu, Violeta Ivanov, Vladimir Vitiuc, Anatolie Zagorodnîi și Artur Reșetnicov. Ei sînt cercetați pentru îmbogățire ilicită, iar cazurile sînt investigate în conexiune cu anchetele penale efectuate pe faptul coruperii unor parlamentari pentru părăsirea fracțiunii din care făceau parte. Artur Reșetnicov a declarat greva foamei, menționînd că reținerea sa este abuzivă și ilegală. „S-a făcut acest proces și indicația de a fi reținut în grabă a fost a doamnei Sandu, pentru activitatea mea politică anterioară, activitatea de deputat și pentru convingerile mele politice. În semn de protest pentru că Moldova a devenit un stat fără de lege , un stat în care nu există liberate, am declarat greva foamei”, a menționat fostul parlamentar.

Sursa: IPN

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40
02.11.24 - 13:26