MAIA SANDU A TRANSMIS UN MESAJ CU PRILEJUL ZILEI NAȚIONALE A CULTURII
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Naționale a Culturii, marcată pe 15 ianuarie: „Cultura este singura sursă certă a unei bucurii permanente. Este unicul loc în care libertatea e la ea acasă, e o instanță eliberatoare. Omul e dator să treacă prin purificarea oferită de cultură pentru a-și onora umanitatea, susținea Noica”. Totodată, Președinta Maia Sandu subliniază că de Ziua Națională a Culturii, atunci cînd este marcată și ziua de naștere a marelui poet Mihai Eminescu, este un prilej potrivit de a ne exprima admirația, respectul și recunoștința pentru creatorii și gînditorii țării noastre.
Șefa statului a mai menționat că trebuie să-i prețuim pe cei care, în pofida unui an de mari turbulențe, de crize, de maxime tensiuni și incertitudini provocate de războiul de lîngă noi, nu au lăsat mîinile în jos, nu și-au abandonat nici vocația, nici proiectele, nici țara: „Recunoștință celor care au transpirat și respirat asupra fiecărui cuvînt, asupra fiecărei note, asupra fiecărei tușe de penel sau asupra fiecărui pas pe scîndura exigentă a scenei pentru ca, prin opera lor, să ne ridicăm deasupra cotidianului, să descoperim noi lumi și să ne redescoperim pe noi înșine. Să le prețuim munca. Să le prețuim talentul”, a mai spus Președinta Maia Sandu.
Cu prilejul Zilei Naționale a Culturii, șefa statului a conferit distincții mai multor oameni de cultură pentru succesele remarcabile în activitatea de creație și înalta măiestrie profesională prin care contribuie la promovarea valorilor spirituale ale neamului.
Sursa: presedinte.md