MAI MULTE PARTIDE EXTRAPARLAMENTARE AU CRITICAT GUVERNAREA PENTRU CRIZA ENERGETICA

Mai multe partide extraparlamentare au adus critici Guvernului Gavrilița, cerînd fie demisia viceprim-ministrului Andrei Spînu, fie demisia in corpore a executivului, transmite IPN.

Platforma DA a constat „cu îngrijorare și regret că, în contextul crizei îndelungate energetice, contractul cu Gazprom privind livrarea gazelor naturale a fost negociat neprofesionist, netransparent, cu mare întîrziere și în detrimentul intereselor consumatorilor”. „Reprezentanții Guvernului Republicii Moldova au demonstrat în cadrul negocierilor o neglijență crasă pe fundalul afilierii întreprinderii „Moldovagaz” cu concernul rus Gazprom”, se arată într-o postare a partidului pe pagina de pe Facebook.

Argumentul că Moldova a negociat un preț mai mic decît cel de piață nu este unul plauzibil în condițiile în care Republica Moldova este cea mai săracă din Europa, iar tariful la gazele naturale a crescut vertiginos, cu peste 120%. „Totul pe fundalul unei inechități sociale, cînd populația și agenții economici din regiunea separatistă achită pentru gaz un tarif de 11 ori mai mic” decît cetățenii de pe malul drept al Nistrului. Este absolut evident că plățile acordate pentru compensarea tarifelor sînt insuficiente pentru mai multe categorii de cetățeni cu venituri mici, constată Platforma DA. Formațiunea cere ca guvernarea să revizuiască mecanismul de compensare, prin majorarea semnificativă a sumelor alocate pentru păturile social vulnerabile la plata facturilor, precum și alocarea compensațiilor pentru agenții economici.

La rîndul său, într-o declarație, Partidul Liberal a cerut demisia Guvernului Gavrilița, pe care-l consideră „incompetent” și îl acuză de creșterea numărului de probleme din țară. PL a subliniat că „în afară de incompetență, lipsă de respect pentru oameni, indiferență față de problemele acestora și PR ieftin, (guvernanții, n.r.) nu au reușit nimic”. „În condițiile în care cetățenii simpli ai Republicii Moldova se confruntă, fără a vedea vreo perspectivă, cu probleme majore legate de pandemie, scumpirea prețurilor la gaze, la servicii, produse alimentare, avînd salarii și pensii derizorii, PL consideră că actuala guvernare, adusă și condusă de președintele Maia Sandu, este incapabilă să reprezinte interesele societății. Demiterea liderului acestei guvernări se poate face doar prin referendum, ceea ce e imposibil întrucît în prima etapă președintele Republicii Moldova trebuie suspendat din funcție de către Parlament cu votul a 2/3 din deputați. Procedura de demitere a Guvernului e mult mai simplă căci se cer doar 50+1 voturi și Guvernul este demis”, precizează sursa citată.

PL nu înțelege de ce a avut loc „majorarea salariilor deputaților și miniștrilor, judecătorilor Curții Constituționale cu zeci de mii de lei în condiții de austeritate bugetară”. Este evidentă „lipsa de viziune și scăparea de sub control a administrării pandemiei de Covid-19 de către Ministrul Sănătății”, „neplata în termeni a salariilor unor categorii de angajați”, „interzicerea de noi angajări în cadrul autorităților publice locale”, „controlul politic instaurat la Instituția Publică Teleradio-Moldova”, „majorarea de cheltuieli bugetare realizate pe bază de împrumuturi”, „promovarea în funcții, la toate nivelele, a persoanelor incompetente, pe criteriul loialității”, „majorările de prețuri care se țin lanț”. Toate acestea duc la „haos, sărăcie și dezordine”, se menționează în declarația PL.

Fostul premier Ion Chicu, președintele Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei, scrie pe pagina sa se Telegram că Republica Moldova a împlinit jumătate de an de „vremuri bune” aduse de „oameni buni”. „O jumătate de an, în care majoritatea moldovenilor cu capacitate elementară de a vedea treaz lucrurile au înțeles ce prezintă în realitate acest partid (PAS, n.r.), adus pe capul moldovenilor de străini, pentru a-i servi pe străini”. Ion Chicu numește alegerile parlamentare anticipate prin care PAS a venit la guvernare ca și „accidentul istoric din 11 iulie 2021”. „Țara n-a avut resurse interne suficiente și imunitate pentru a rezista atacului propagandistic masiv coordonat și susținut din exterior . Anume aceasta și explică cum adunătura de derbedei fără cunoștințe elementare și pic de obraz, fără dragoste de neam și țară, a putut să tumănească o mulțime de moldoveni”, scrie fostul premier.

„Factura grea pe care o achităm acum este rezultatul activității unei guvernări incompetente, antinaționale și aservite intereselor străine. Dacă nu înțelegem asta rapid, țara dispare”, a conchis liderul Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei.

Sursa: IPN

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40
02.11.24 - 13:26