Mahmoud Abbas a declarat că se va duce în Fîşia Gaza, iar apoi ”la Ierusalim, capitala noastră eternă, chiar dacă asta mă va costa viaţa”

Preşedintele Autorităţii Palestiniene (AP) Mahmoud Abbas a anunţat, Joi, în Parlamentul turc, că a decis ”să se ducă la Gaza” împreună cu alţi lideri palestinieni, relatează AFP.
”Am decis să mă duc în Gaza împreună cu alţi lideri fraţi palestinieni”, a anunţat preşedintele Fatah, în faţa deputaţilor turci, care l-au aclamat în picioare.
”Voi merge, chiar dacă asta mă va costa viaţa. Viaţa noastră nu valorează mai mult decît viaţa unui copil. Victoria sau martiriul”, a subliniat el, precizînd că se duce apoi ”la Ierusalim, capitala noastră eternă”.
Fîşia ”Gaza ne aparţine şi nu acceptăm nici o propunere vizînd să o împartă”, a avertizat el.
Mahmoud Abbas, care locuieşte la Ramallah, în Cisiordania, a sosit în Turcia Miercuri, la invitaţia autorităţilor turce.
El a fost invitat să se adreseze membrilor Parlamentului, la Ankara, un gest prin care Turcia vrea să răspundă invitaţiei Congresului Statelor Unite făcută premierului israelian Benjamin Netanyahu.
Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, denunţă, cu virulenţă, felul în care Israelul poartă războiul din Fîşia Gaza, declanşat de atacul Hamas de la 7 Octombrie.
”Vin în faţa voastră purtînd un mesaj din partea poporului meu, care suferă un dezastru uriaş”, a denunţat Mahmoud Abbas în faţa deputaţilor turci şi a unui portret al liderului politic al Hamas, asasinat la Teheran, Ismail Haniyeh, depus între trandafiri în primul rînd.
Discuţii au început Joi, în Qatar, potrivit unei surse apropiate acestor discuţii, în vederea unui armistiţiu între Israel şi Hamas, în Războiul din Fîşia Gaza, unde peste 40.000 de palestinieni au fost ucişi în zece luni de război, potrivit mişcării islamiste.
Această nouă rundă de negocieri are loc la apelul mediatorilor - Qatar, Statele Unite şi Egipt -, în timp ce temeri cu privire la o escaladare militară în Orientul Mijlociu se amplifică.
Un armistiţiu între Israel şi Hamas, care se înfruntă după atacul mişcării islamiste în Sudul Israelului, la 7 Octombrie, este cerut cu forţă de către comunitatea internaţională.
Sursa citată nu precizează cine participă la această nou rundă de negocieri indirecte.
Ele ar avea loc în prezenţa directorului Agenţiei Centrale americane de Informaţii (CIA) William Burns, potrivit unei surse americane apropiate negocierilor, şi a directorilor serviciului israelian de informaţii externe Mossad şi serviciului de securitate internă Shin Bet, potrivit biroului premierului Benjamin Netanyahu.
Preşedintele american Joe Biden consideră că un armistiţiu ar putea evita un atac al Iranului în Israel, ca represalii după asasinarea liderului Hamas Ismail Haniyeh la Teheran, la 31 Iulie, atribuită de iranieni Israelului.
El a recunoscut că negocieri în vederea unui armistiţiu devin ”dificile” după luni de blocaj.
Aceste discuţii noi au la bază un plan anunţat la 31 Mai de Joe Biden.
O primă fază prevede un armistiţiu de şase luni, o retragere israeliană din zonele dens populate în Fîşia Gaza şi eliberarea ostaticilor răpiţi în atacul Hamas în schimbul eliberării unor palestinieni încarceraţi în Israel.












