Macron somează Rusia să nu mai tragă de timp și să accepte propunerea armistițiului

Președintele francez, Emmanuel Macron, a cerut, Vineri, Rusiei să accepte propunerea americano-ucraineană de încetare a focului pentru 30 de zile și să pună capăt abuzurilor în Ucraina, precum și declarațiilor prin care doar trage de timp, relatează France Presse, potrivit Agerpres.
”Sîmbătă, vom continua să lucrăm la consolidarea sprijinului pentru Ucraina și la o pace solidă și durabilă, în videoconferința cu premierul britanic Keir Starmer, președintele ucrainean Volodimir Zelenski și cu toți partenerii noștri”, a declarat pe platforma X șeful statului francez, după ce a avut o convorbire telefonică cu acești doi conducători în urma progreselor făcute la reuniunea dintre SUA și Ucraina de la Jeddah, care a avut loc Marți în Arabia Saudită.












