Macron garanteaza ca Franta va continua sa furnizeze Ucrainei armament la inceputul anului 2023

Franţa a furnizat Ucrainei noi sisteme de rachete şi va continua livrările la începutul anului 2023, a afirmat, Marţi, Preşedintele Emmanuel Macron, conform cotidianului Le Monde, informează mediafax.
„În ultimele zile, Franţa a livrat arme suplimentare, lansatoare de rachete Crotale (…)”, a declarat Emmanuel Macron, într-un interviu acordat posturilor de televiziune TF1 şi LCI de la bordul portavionului Charles de Gaulle.
„Lucrăm împreună cu ministrul Forţelor Armate astfel încît în primul trimestru din 2023 să putem livra noi arme şi muniţie, pentru ca ucrainenii să se poată apăra de bombardamente”, a subliniat Macron.
Franţa ar putea furniza Ucrainei noi sisteme de rachete Caesar, care au raza de acţiune de 40 de kilometri.












