Luptele crîncene de la Avdiivka – Iadul de pe Pămînt

Forţele ucrainene şi ruse duc ''lupte înverşunate'' la Avdiivka, oraş situat în Estul Ucrainei, a anunţat Vineri un comandant ucrainean de rang înalt, informează AFP, pfeluat de Agerpres.

"Lupte înverşunate au loc în oraş", a declarat pe reţelele sociale Oleksandr Tarnavski, comandant ucrainean de rang înalt responsabil pentru forţele din Estul ţării. "Trupele noastre folosesc toate forţele şi mijloacele disponibile pentru a contracara inamicul", a adăugat el.

Acest anunţ survine la o zi după declaraţiile făcute de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a dat asigurări că Ucraina face "tot ce este posibil" pentru a-şi salva trupele aflate în dificultate pe frontul de Est, în special în oraşul Avdiivka, unde situaţia este descrisă drept "critică".

Forţele ucrainene sunt pe cale de a stabili noi poziţii defensive în jurul oraşului Avdiivka, Armata anunţînd o posibilă retragere în faţa valurilor de atacuri ruse.

"Au fost stabilite noi poziţii şi continuă să fie instalate fortificaţii puternice, luînd în calcul toate scenariile posibile", a adăugat comandantul Tarnavski.

El a subliniat că prioritatea Kievului este de a-şi proteja trupele.

"Apreciem fiecare parcelă de teritoriu ucrainean, însă cea mai mare dintre valori şi priorităţi este pentru noi să apărăm viaţa fiecărui soldat ucrainean", a accentuat militarul ucrainean de rang înalt.

Calificînd situaţia din Avdiivka drept "dificilă, dar sub control", el a adăugat că a dispus "stabilizarea situaţiei". În acest oraş din regiunea Donbas, unde luptele fac ravagii, poziţia apărătorilor ucraineni este din ce în ce mai precară în faţa forţelor ruse care sunt în ofensivă din Octombrie. Căderea oraşului Avdiivka ar fi o victorie simbolică importantă pentru Rusia.

Trupele ucrainene se află în pragul încercuirii, după ce forțele ruse au tăiat o linie vitală de aprovizionare între oraș și fabrica de cocs și produse chimice Avdiivka, relatează The Telegraph.

Brigada de Asalt 3, una dintre cele mai importante unități de luptă din Ucraina, a fost dislocată în zonă în încercarea de a stabiliza situația .

Andrii Bilețkîi, comandantul brigăzii, a spus că la „Avdiivka este Iadul”.

El a descris situația ca fiind „precară și instabilă”, rușii trimițînd în mod constant trupe și resurse noi în luptă.

„Luptătorii noștri demonstrează un eroism fără precedent”, a scris comandantul pe platforma Telegram. ”Suntem forțați să luptăm la 360 de grade împotriva noilor brigăzi pe care le înființează inamicul.”

Rusia a adunat aproximativ 50.000 de militari pe linia frontului la Avdiivka, spune Dmitro Lihovi, purtătorul de cuvînt al Armatei ucrainene.

„În Avdiivka, în unele locuri se desfășoară o manevră de retragere a unităților noastre în poziții mai avantajoase, în unele locuri pentru a forța rușii să părăsească pozițiile”, a adăugat el.

Michael Koffman, de la Carnegie Endowment for International Peace, un think tank american, a declarat: ”Situația din Avdiivka pare critică. Rotirea cu Brigada de asalt a blocat învăluirea, dar traiectoria actuală este destul de negativă.”

Apărarea ucraineană a devenit riscantă din cauza lipsei de fortificații pe linia frontului.

Soldații dislocați în prima linie defensivă au declarat recent pentru Kyiv Independent că liniile respective au fost slab pregătite înaintea ofensivei majore rusești asupra Avdiivka, care a început în octombrie. A doua linie, la cîțiva mile în spatele frontului, era încă în curs de construcție, a raportat publicația.

Captura acestui oraș este considerată vitală pentru Moscova pentru a-și consolida stăpînirea asupra regiunii Donețk. Căderea Avdiivka i-ar oferi lui Vladimir Putin prima sa victorie militară majoră în Ucraina de cînd forțele sale au capturat orașul Bahmut.

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40