Luni, în Arabia Saudită, oficiali americani vor avea întrevederi separate cu rușii și cu ucrainenii

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat, Joi, că o delegație ucraineană se va întîlni, Luni, în Arabia Saudită, cu oficiali americani, în aceeași zi și în același loc urmînd să se desfășoare, de asemenea, o reuniune ruso-americană, dar nu sunt prevăzute cu acest prilej contacte între Rusia și Ucraina, delegațiile acestora urmînd să fie în încăperi separate, relatează agențiile Reuters și EFE, citate de Agerpres.

Ambele reuniuni se vor desfășura la nivel de experți, iar conform declarațiilor părților implicate vor aborda detaliile tehnice ale armistițiului parțial convenit Marți într-o convorbire telefonică de președinții rus și american, Vladimir Putin și Donald Trump, ce privește un moratoriu prin care Ucraina și Rusia să oprească reciproc timp de 30 de zile atacurile asupra infrastructurilor energetice, precum și extinderea acestui armistițiu în Marea Neagră, referire la asigurarea securității exporturilor ucrainene de cereale.

Vorbind la o conferință de presă în Norvegia, Zelenski a spus că delegația ucraineană va propune la întîlnirea din Arabia Saudită o listă cu tipurile de infrastructuri care să facă obiectul armistițiului, astfel încît să fie incluse în această încetare a focului de asemenea instalații care nu fac parte din sectorul energetic.

Casa Albă și Kremlinul, formulări diferite în ce privește armistițiul

Casa Albă și Kremlinul au folosit în anunțarea înțelegerii convenite Marți de Trump și Putin formulări ce sugerează o posibilă interpretare diferită a obiectului armistițiului. Astfel, în timp ce Kremlinul a menționat că încetarea focului privește un moratoriu privind atacurile asupra „infrastructurii energetice”, Casa Albă a folosit expresia „armistițiu privind energia și infrastructura”, formulă din care s-ar putea înțelege că armistițiul ar trebui să acopere nu doar infrastructurile energetice (rafinării, depozite de combustibil, centrale electrice etc), ci și alte tipuri de infrastructuri.

Totuși, purtătoarea de cuvînt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a asigurat, Joi, că nu există nici o contradicție în ce privește obiectul armistițiului și că Rusia și SUA sunt de acord că acesta se referă exclusiv la infrastructurile energetice. Niciodată două țări nu vor emite comunicate identice, iar în cazul de față trebuie reținut că nu există contradicții, a precizat Zaharova, potrivit Reuters.

Delegația rusă care va participa la noile discuții cu SUA va fi condusă de Grigori Karazin, președintele Comisiei pentru afaceri externe din Camera superioară a Parlamentului rus, și de Serghei Beseda, un consilier al șefului Serviciului Federal de Securitate al Federației Ruse (FSB).

01.03.25 - 01:34
02.03.25 - 02:07
02.03.25 - 02:04
02.03.25 - 02:06
01.03.25 - 01:40
05.03.25 - 01:19
04.03.25 - 00:52
04.03.25 - 00:50
06.03.25 - 16:00
03.03.25 - 00:23
03.03.25 - 00:30
03.03.25 - 00:25
03.03.25 - 00:29
04.03.25 - 00:48
03.03.25 - 00:27