Luni, Lavrov se află în Turcia pentru discuţii privitoare la încheierea războiului din Ucraina

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, va merge Luni în vizită în Turcia pentru a discuta despre recentele negocieri dintre oficialii ruşi şi americani cu privire la încheierea războiului din Ucraina şi despre modul în care Ankara ar putea contribui la acest proces, a declarat Duminică o sursă din Ministerul turc de Externe, relatează Reuters şi AFP.

Turcia, ţară membră NATO, care a găzduit negocierile inițiale dintre Rusia şi Ucraina la cîteva luni după începerea războiului în 2022, “este pregătită să-şi asume acest rol în perioada următoare”, a spus sursa citată sub rezerva anonimatului, informează stiripesurse.

Vizita lui Lavrov în Turcia coincide cu împlinirea a trei ani de la lansarea invaziei Rusiei în Ucraina.

Sursa a precizat că Lavrov şi omologul său turc, Hakan Fidan, vor discuta şi despre încetarea focului în Fîşia Gaza şi despre situaţia din Siria, unde Turcia va sublinia necesitatea unităţii teritoriale siriene şi expulzarea teroriştilor.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, care l-a primit Marţea trecută în vizită pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, a reiterat că ţara sa va fi “gazda ideală” pentru discuţiile privind Ucraina cu implicarea Moscovei, a Kievului şi Washingtonului.

Lavrov, care a vizitat ultima oară Turcia în Octombrie anul trecut, este aşteptat să meargă apoi în Iran, un aliat al Rusiei.

Turcia, care a reuşit să menţină legăturile atît cu Moscova cît şi cu Kievul, furnizează drone de luptă ucrainenilor, dar nu a dorit să participe la sancţiunilor occidentale impuse Rusiei.

Ankara apără în același timp integritatea teritorială a Ucrainei şi cere restituirea Crimeii, ocupată de Rusia din 2014, în numele protejării minorităţii tătare din această peninsulă.

01.02.25 - 12:17
01.02.25 - 12:18
01.02.25 - 12:25
01.02.25 - 12:22
01.02.25 - 12:26
04.02.25 - 13:14
04.02.25 - 13:10
03.02.25 - 12:56
03.02.25 - 12:51
03.02.25 - 12:54
03.02.25 - 12:52
05.02.25 - 00:08
02.02.25 - 14:37
01.02.25 - 12:21
04.02.25 - 13:17